Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Fapt divers
Învăţământ
Sport
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Religie
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
26691
De la 07 Ianuarie 2003
89292440

Hoţi minori de telefoane

  • 3 November 2009, 23:00
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 15.00, un profesor al unei unităţi şcolare din municipiul Dorohoi a sesizat poliţiştilor din localitate că din vestiarul sălii de sport au fost sustrase două telefoane mobile ale unor elevi. Cercetările efectuate de către poliţişti au condus la identificarea cu operativitate a suspecţilor în persoana a doi minori, ambii în vârstă de 16 ani, foşti elevi ai unităţii şcolare respective. Astfel s-a reuşit recuperarea celor două telefoane sustrase de aceştia care au fost restituite părţilor vătămate. Faţă de cei doi suspecţi au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Tun de zeci de milioane euro dat de PSD-PNL
ONRC a trecut de la MJLC la Camerele de Comerţ
Pe 13-14 noiembrie întâlnire la vârf româno-română
Curtea Supremă de Justiţie a Serbiei recunoaşte Biserica românească din Timoc
„Am venit în Italia cu o sacoşa”
drama vieţii cu final fericit a unei botoşănence
Din zicerile Părintelui Arsenie Boca
Toate spitalele din România au intrat în carantină
Ţâbu are o problemă... electorală
În preajma ei i se întăreşte... sistemul imunitar
Horoscop
Folclor pentru americani
Juniorii din Frumuşica au câştigat faza intercomunală la fotbal
Au murit bete dar „fericite” după cât alcool au îngurgitat
Peste 150 kilograme de peşte viu recuperat de poliţişti
Sesiune referitoare Programul Operaţional Comun
România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013
Elevii din Şcoala 1 Botoşani învaţă în frig
Impozitarea pensiilor este iminentă
Ada Macovei s-a încăierat cu Mihaela Huncă
deocamdată scărmăneala este una politică
Grupul Şcolar Şendriceni s-ar putea închide, pe motiv de frig
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă