Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Umor
Reportaje
Pamflet
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
8836
De la 07 Ianuarie 2003
122894485

Ieri, liberal de frunte, azi, umil social-democrat codaş

  • ce poate face dorinţa de putere dintr-un om respectabil
  • 17 July 2009, 23:00
Fostul şef al Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, Gabriel Oprişanu, liberal convins şi cu rădăcini adânci, după cum însuşi a afirmat, şi-a luat „bocceluţa” şi s-a îndreptat cu speranţă către tabăra social democrată. Actualmente, fiind pe post de director la Spitalul Săveni, ex liberalul speră ca prin orientarea luată să rămână în funcţia de conducere.
„Miercuri, după amiază, a venit şi a adus adeziunea la partid. Am avut o primă discuţie cu dumnealui, deputatul Costică Macaleţi şi preşedintele interimar Gheorghe Marcu. Urmează ca în maxim o zi, două să hotărâm în ce organizaţie va activa. În conformitate cu statutul nostru, un membru PSD poate activa în organizaţia unde îşi are domiciliul sau locul de muncă”, a declarat secretarul executiv al Organizaţiei PSD Botoşani, Gheorghe Vâzdoagă (foto), specificând că Gabriel Oprişanu va activa deocamdată ca simplu membru, însă nu este exclus din calcule pentru funcţia de manager la Spitalul Săveni.
Cât despre funcţii în partid, nu poate participa la Conferinţa Judeţeană, dar la cea ordinară, dacă va vrea să candideze pentru o funcţie, nu e nicio problemă. „Mie nu-mi plac oamenii care pun condiţii şi mi-a plăcut că domnul Oprişanu nu a venit cu niciun fel de condiţie. Nu avem niciun motiv să-i respingem adeziunea. Nu au venit şi alţii. Eu în politică, sindromul ăsta de turmă nu îl cred. Membrii unui partid politic nu sunt o turmă de oi”, precizează Vâzdoagă.
Referitor la faptul că Gabriel Oprişanu susţinea sus şi tare că este liberal convins, social democratul subliniază că oricine îşi poate schimba convingerile, forţat de împrejurări. „Omul se mai şi schimbă. Dacă într-o anume structură iei azi o lovitură, mâine alta, poimâine la fel, până la urmă te saturi. Domnul Oprişanu a fost exclus din partid, a venit din postura de apolitic. Are aceleaşi drepturi ca cei 11.000 de membri pe care îi are Organizaţia PSD Botoşani”, a mai adăugat Gheorghe Vâzdoagă. (Eliza Sofian)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


PCRM nu va avea majoritatea in viitorul parlament
ce instrucţiuni mi-a dat la Bucureşti Traian Băsescu
Bogat şi sărac: Dacă nu fraudează, comuniştii pierd
Porno-pamflet
Europenii ridica tonul la Obama
„Nu mă confundaţi cu un frizer”
O nouă donaţie pentru Biblioteca Orăşenească Flămânzi
Cucoana din tramvai
Anunţ angajare
PROGRAM TELE'M BOTOŞANI SÂMBĂTĂ- 18 iulie
Pregătirea „Zilelor oraşului Flămânzi” a intrat în linie dreaptă
Codreanu dă lecţii de management directorului de la Memorialul Ipoteşti
el uită că sub managementul său IAS Cătămărăşti a ajuns în faliment
Liderul de sindicat de la Protecţia Copilului tratat cu dispreţ
cel care îl desconsideră este un consilier judeţean, fost senator al României
A scăpat copilul de doi ani din braţe, în timpul unui scandal
Evenimente cu...foc!
Contrabanda cu ţigări e în floare
S-a ţăcănit Tokes?
Viitorul unor copii blocat de procedurile legii
Spor de antenă aducător de ghinion
Constructorii n-au scăpat de amenzi
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog