În cursul zilei de marţi, un apel a anunţat pompierii de existenţa unui incendiu la Biserica Sfântul Gheorghe din municipiu Botoşani. “Marţi, la orele 18.29, am fost anunţi prin telefon că există un incendiu la Biserica Sfântul Gheorghe din Botoşani. Fiind vorba de un lăcaş de cult s-au deplasat de la Detaşamentul de pompieri Botoşani trei autospeciale”, a precizat ofiţerul de serviciu din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” Botoşani. Însă ieşirea echipajelor de pompieri s-a dovedit a fi fără rost, neavând ce stinge la faţa locului. “Nu a mai fost nevoie de intervenţia noastră. Era vorba de nişte jar la scândurile de la schelele ridicate în exteriorul bisericii şi nimic mai mult”, a adăugat ofiţerul de serviciu ISU. (Carmen Iacob – STANCIU)