Pe lângă faptul, benefic, că s-a cam terminat cu „plata statului degeaba”, în ultimii doi ani, în Flămânzi, fiind „tăiaţi” de pe liste aproape 100 de localnici care primeau ajutorul în condiţii cel puţin dubioase, a apărut un fenomen neaşteptat, marcând reversul medaliei: absenţa forţei de muncă în sectoare precum curăţirea şi îngrijirea spaţiilor verzi şi a aleilor din zona ansamblului de locuinţe.
„Din cauza numărului mult mai mic al primitorilor activi de ajutor social, am comasat sectoarele de curăţenie, fiecărui beneficiar revenindu-i acum o arie mai mare de îngrijire. Deoarece, din acest motiv, calitatea curăţeniei nu o să mai fie ca în anii precedenţi, cetăţenii trebuie să se mobilizeze la rândul lor şi, dând dovadă de spirit civic, să facă localitatea să arate ca o floare de primăvară”, ne-a pus Dan Oloeriu, viceprimarul oraşului Flămânzi.
La Flămânzi, beneficiarii Legii 46/2001 au de efectuat lunar, în funcţie de valoarea ajutorului social primit, între 30 şi 85 de ore de muncă în folosul comunităţii, respectiv, între o oră şi trei ore zilnic pe sectorul de curăţenie alocat.
Situaţia a fost înrăutăţită şi de faptul că, din acest an, angajaţii temporali, care lucrau sezonier în baza Legii 76/2002, au dispărut din organigrama primăriei, legea fiind abrogată. Cum, cu 17 beneficiari, oricâtă voinţă ar exista, nu se poate face oraşul „lună”, singura variantă care mai poate fi luată în calcul rămâne colaborarea dintre primitorii ajutorului social şi locuitorii oraşului Flămânzi din zonele şi cartierele incluse în planul anual de curăţire şi igienizare. (BPF)