După vreo jumătate de oră de chin şi înjurături muţişe sau făţişe, se trecea la partea plăcută a lucrurilor. Terasele restaurantelor şi crâşmelor din oraş se umpleau de defilanţi, dornici de-o halbă cu bere, dar mai ales de un mic. Aproape tot botoşănenul îşi dorea să ajungă la Baisa. Loc de plajă, de servit o bere rece şi mici din belşug. Vârstnicii se înghesuiau la mijloacele de transport, ia cei mai tineri o luau la picior, adică pe jos.
Osteneala nu era degeaba. La Stâna Baisa îi aşteptau vreo zece grătare şi cam tot atâtea puncte de vânzare a berii. Micii erau dolofani, zemoşi, apetisanţi la culoare, gustoşi de-ţi lăsau gura apă, condimentaţi cu măsură, nici să-ţi ia gura foc dar nici să poţi lăsa berea din mână. Muştarul, galben vioi, era iute, cu pregnant gust de hrean. Micul, tăvălit printr-un astfel de muştar, îţi lăsa în gură un gust dumnezeiesc şi te îmbrâncea să mai prinzi unul din castron, grabnic, până nu ţi-l şterpelea mâna nevestei sau a soacrei. Că nu-ţi tihnea la iarbă verde fără mama soacră alături, semn că în familia comunistă ginerele şi soacra, nora şi soacra, neavând avere de împărţit, n-aveau nici motive să-şi dea în cap.
Anii au trecut, comunismul a devenit o amintire iar democraţia europeană, cu binefacerile ei, a dat buzna peste noi. La 1 Mai nu mai trebuie să ne sculăm cu noaptea în cap, să formăm coloane multicolore. Dacă cineva dintre noi are chef de înjurat conducătorii ţării, o poate face în gura mare şi fără teamă că va dormi la subsolul miliţiei. Nu-l va băga nimeni în seamă şi nu-i va păsa nimănui.
Astăzi, de 1 Mai, putem să mergem pe terasă fără să mai aşteptăm mira sau învoire de la partid. Ne putem îmbăta de la prima oră. Şi mici putem mânca câţi dorim. Numai că-s pricăjiţi tare, zbârciţi, uscaţi iască, plini de zgârciuri dar mândri tare că-s în conformitate cu normele europene. Muştarul, cu gust de vin oţetit, îţi adună stomacul ghem şi-ţi lasă în gură un gust respingător. Eu unul mă dau bătut. Renunţ la micii europeni şi mă întorc la cei din comunism. Accept chiar şi câteva ore de defilare, numai să fie micii şi berea de acum 20 de ani. Să stea la tribuna oficială europenii, cu micii lor, şi să defilez eu prin faţa lor, cu micii preparaţi ca acum 20 de ani. Să văd atunci cine leşină şi de ce!
JD 1.05.2007
