În spirit de castă şi dispreţ faţă de popor, CSM-ul îşi apără privilegiile

Se pare că, în România, statul de drept e bun doar când apără privilegiile unei caste. Când vine vorba de popor, de echitate, de bani europeni vitali pentru ţară, principiile se topesc ca zăpada în aprilie. CSM-ul a reacţionat ca ars la propunerile premierului Ilie Bolojan privind pensiile speciale ale magistraţilor, declarând cu emfază că iniţiativa Guvernului ”este specifică mai degrabă unui veritabil dictat, fără nicio consultare a autorităţii judecătoreşti, reprezintă o manifestare abuzivă şi discreţionară a prerogativelor puterii executive, care aruncă în derizoriu principiul cooperării loiale între autorităţile publice şi statutul de putere în stat al justiţiei”.
Frumos spus, academic chiar, dar cine mai înghite asemenea fraze bombastice când realitatea e că, din cauza acestor pensii umflate, Comisia Europeană a blocat sute de milioane de euro din PNRR? Bani nerambursabili, bani de care România are nevoie ca de aer. Dar nu, pentru CSM e mai important ca magistratul să iasă la 45 de ani la pensie cu 20.000 de lei pe lună, decât ca ţara să respire.
Nu e prima oară când CSM-ul joacă acest rol de scut pentru sine. De fiecare dată când s-a încercat o reglementare echitabilă, Consiliul, în complicitate cu CCR, a sărit ca ars, blocând orice tentativă de reformă. Poporul putea să strige cât voia – în urechile lor răsunau doar ecourile propriilor privilegii. Iar când a fost vorba de drepturi salariale inventate, şi-au făcut justiţie între ei, judecător contra procuror, până au reuşit să-şi umfle buzunarele cu peste un miliard de lei. O recunoaşte chiar premierul Bolojan.
Să nu uităm: acelaşi CSM care azi urlă că se calcă în picioare independenţa justiţiei a tăcut mâlc când mii de dosare de corupţie din magistratură au rămas prăfuite în sertare. S-a opus cu vehemenţă ca DNA să ancheteze infracţiunile din sistem. Tace şi acum, când dosarele de mare corupţie se lungesc până la prescripţie, când verdictul e dat nu în numele legii, ci al complicităţii de castă.
Iar când preşedintele Nicuşor Dan a cerut CSM-ului să nu o numească pe Corina Corbu la şefia ÎCCJ, pe motiv de abateri grave în carieră, ce au făcut? Au ignorat vocea poporului şi au ales protecţia pentru ei înşişi. Și acum se miră că lumea îi vede ca pe un stat în stat.
Să fie clar: nu vorbim de independenţa justiţiei, ci de independenţa privilegiilor. CSM-ul promite că va folosi toate instrumentele instituţionale pentru a ”proteja” aceste pensii speciale. Adică, altfel spus, îşi pregăteşte tranşeele pentru a apăra ultimul bastion al unei caste de neatins.
Sper doar ca premierul Ilie Bolojan să nu cedeze acestui atac furibund, să nu se lase intimidat de urletele de ”dictatură” ale celor care confundă independenţa justiţiei cu imunitatea faţă de reformă.
Țara are nevoie de acei bani europeni, nu de lacrimile de crocodil ale unui CSM care s-a dovedit, de prea multe ori, avocatul propriilor privilegii şi nu al justiţiei adevărate. Aceasta nu e o luptă cu justiţia. Este o luptă pentru dreptate. Iar dacă România va continua să fie ţinută la cheremul unei caste, atunci niciun PNRR şi nicio Comisie Europeană nu ne mai pot salva.