Este ceva de neconceput într-o societate care pretinde că instituţiile statului sunt democratizate, o instituţie precum Garda de Mediu Botoşani să-i cheme în judecată pe cetăţenii sau jurnaliştii care sesizează provocarea de incendii de vegetaţie ce afectează grav ariile naturale protejate. La Botoşani, comisarul şef Cristina Ionela Kashyap l-a reclamat penal pe omul de afaceri suliţan Traian Popa pentru că şi-a permis să sesizeze incendii repetate în arealul natural protejat al iazului Dracşani.
Pentru că în Jurnalul s-au publicat nemulţumirile omului de afaceri cu privire la modul în care comisarul şef Kashyap a rezolvat sesizările sale, aceasta a chemat în judecată şi Jurnalul cerând judecătorului să ne oblige să ştergem materialele publicate şi să ne pedepsească pentru că ne-am permis să publicăm opiniile cetăţenilor prin care se demonstrează crasa incompetenţă cu care este condusă Garda de Mediu Botoşani.
Sâmbătă, 12 marte a.c., un nou incendiu de proporţie a distrus o mare suprafaţă din aria naturală a sitului Dracşani, incendiu care a distrus medul de viaţă al păsărilor sălbatice cât şi biotopul natural al zonei. Iar incendiatorul se numeşte Gheorghe Nistor, patronul iazului Dracşani, un vechi protejat al comisarului şef Kashyap
În zona arealului au activităţi pomicole mai mulţi oameni de afaceri din comuna Suliţa, printre care şi Mihai Ţurcanu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor Botoşani. Omul de afaceri Apetrei, speriat că flăcările vor distruge şi bunurile de pe proprietatea sa vecină cu iazul, a sunat alarmat la Garda de Mediu Botoşani., I s-a răspuns că anunţurile se primesc numai până la ora 16.00, de poarcă incendiatorii provoacă incendiile după programarea Gărzii. sau poate, după ora 16.00, în înţelegere cu conducerea Gărzi de Mediu, se pot declanşa incendii fără a legea să mai fie aplicată.
Anunţat că bunurile de pe proprietatea sa, de asemenea vecină cu apa iazului, sunt în pericol de a lua foc, omul de afaceri suliţan Traian Popa, aflat la Bucureşti, a sunat-o chiar pe Kashyap. Iată cum a decurs convorbirea din ziua de sâmbătă, 12 martie a.c., în jurul orei 15.00:
12.03.2022, 15:35 - Traian Popa: Bună ziua. Rog să luați masurile care se impun cu privire la incendiul din arealul ROSPA0156 Iazul Mare Stăuceni - Dracşani care se petrece în acest moment Beneficiarul arderii stufului şi vegetaţiei protejatul dvs. Gheorghe Nistor.
12.03.2022, 15:36 - GNM Kashyap: Dvs. cine sunteţi?
12.03.2022, 15:43 - Traian Popa: Eu sunt persoana care v-am sesizat cu ceva timp în urma despre încălcările repetate ale administratorului Piscicola privind protecţia mediului când a ars vegetaţia, a îngropat pestele şi avea gunoaie pe malurile iazului. Veţi găsi dvs. o cale sa îl protejaţi şi acum, sunt convins de aceasta.
12.03.2022, 15:59 - GNM Kashyap: Incendiu a fost anunţat la ora 14.15. Am dispus echipei de permanenţă să verifice amplasamentul.
În realitate, Kashyap nu s-a deranjat să ia vreo măsură. La ora 16.00 când s-a realizat filmuleţul ataşat articolului, la faţa locului erau prezenţi maşina cu pompieri de la Primăria Băluşeni şi membri din familia Popa. Nimeni altcineva nu s-a mai prezentat în zonă. Cu atât mai puţin de la Garda de Mediu Botoşani.
La Botoşani există un Serviciu al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate condus de un anume Paul Vieru. Deşi acesta avea obligaţia legală de a reglementa cum se por desfăşura activităţile economice în interiorul ariei naturale Dracşani, conform afirmaţiei scrise primită de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani, pentru situl Dracşani nu s-a întocmit Regulamentul prevăzut de lege.
Iată de ce administratorul Nistor îşi face de cap după cum îi sunt interesele de firmă şi distruge o are naturală protejată prin lege.
Traian Popa a mai sesizat conducerea ANANP Bucureşti despre incendierea repetată a vegetaţiei iazului Dracşani dar corupţia a funcţionat ceas. Din nou a revenit cu o sesizare din care citez
Am sesizat Instituţiei ANANP în cursul anilor 2020 si 2021 despre faptele administratorului Piscicola SA Botoşani care poluează mediul din arealul Sitului, răspunsul din partea instituţiei dvs. fiind tardiv (după 90 zile) care s-a concretizat astfel: Prezenta Dlui. Ovidiu Scutelnicu Şef serviciu in cadrul ANANP nu a făcut altceva decât sa pună batista pe ţambal sau a făcut în aşa fel încât lui Nistor să-i fie bine şi dumnealui să nu-i facă niciun rău.
Nu ia făcut dnu. Ovidiu Scutelnicu rău lui Nistor însă a făcut un mare rău Sitului Natural 200 din Suliţa deoarece Nistor. care da foc stufului in fiecare an şi îngroapă zeci de tone peste mort, a constatat ca poate continua deoarece autorităţile sunt de partea lui si poate continua. Exista posibilitatea ca instituţia statului ANANP să stopeze această practică golănească de încălcare a legislaţiei de către acest individ ??
A mai depus Popa o sesizare şi la conducerea ANPM Bucureşti, în speranţa ca măcar de la nivelul acestei instituţii se va acţiona, că de la nivelul Gărzi de Mediu Botoşani nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla nimic.