Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Important
Pamflet
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
12788
De la 07 Ianuarie 2003
122872855

Încă mai speră la revenirea PNL în cărţi

  • 12 December 2008, 23:00
Liderul liberal botoşănean, Liviu Câmpanu apreciază referitor la negocierile ce se poartă actualmente la nivel central pentru formarea noului Guvern că ar fi preferat ca PNL să adopte o poziţie care să îi permită menţinerea la guvernare. Însă, deputatul liberal este conştient că cei care au un cuvânt major de spus sunt cei de la centru şi el va executa. „Colegii noştri de partid au hotărât altceva şi ca membru de partid nu pot să fac altceva decât să mă supun deciziei. Cred totuşi că negocierile nu sunt bătute în cuie şi scena politică românească poate suferi noi rearanjări. Chiar şi revenirea PNL în cărţi pentru guvernare sau apariţia posibilităţii unui guvern minoritar, cu susţinerea parlamentară din partea uneia sau alteia din formaţiuni”, a precizat Câmpanu. Din punctul său de vedere, viaţa politică e destul de animată, însă important e ca clasa politică să se îndrepte spre o stabilitate. (Eliza Sofian)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Vă poate face casa ca pe-o bijuterie
Comunicat de presă
Pa-Ra-Da - o reuşită a vieţii în ciuda problemelor ei
Gaură neagră gigant în centrul galaxiei noastre
ANC cere blocarea accesului la 40 de site-uri cu caracter pornografic
Comentariul comentariilor (CCLXIII)
(Ioan Rotrundu)
Ce poate ieşi, când încurci mănuşile cu chiloţii
Horoscop
Alungat de la masa ospăţului
Românul şi hahalera
Vecinul „turmentat” şi politica externă de la televizor
Lobyul maghiar direcţionat de la Budapesta latră la România de la Bruxelles
Strategia de dezvoltare economico-socială a judeţului Botoşani 2008-2012 (V)
Ţurcanu a declanşat asaltul final asupra funcţiei lui Câmpanu
în replică, Câmpanu crede că Ţurcanu va fi prostul Parlamentului
Salariaţii SC Urban Serv nu au şanse să ia premiu de Crăciun
Câmpanu este mulţumit de scorul obţinut la parlamentare
Săracii municipiului au unde să se oploşească
Lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba!
185 de bătrâni necăjiţi vor primi îngrijire la domiciliu
Cartela, piedică în calea vizitatorilor la bolnavii internaţi în spital
Orarul Fiscului de sâmbătă şi duminică pentru plata taxei de poluare
Un număr suspect de mare de bolnavi de leptospiroză
Şomerii reclamă, inspectorii verifică
Vaccinul împotriva cancerului de col uterin se poate face până în ultima zi
Vaccinul împotriva cancerului de col uterin se poate face până în ultima zi
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog