Prin dispoziţia acestuia, în baza acordului contractual încheiat la începutul lunii noiembrie între Consiliul Judeţean Botoşani, în calitate de beneficiar şi SC Transporturi Auto Botoşani, ca antreprenor, se dispune începerea lucrărilor de execuţie la obiectivul „Proiectare şi execuţie –modernizare drum judeţean DJ 208 C, Vorona –lim. Suceava, km 10+000-21+870” începând cu data de 9.11.2009.
„Anul acesta se va cheltui circa un milion de lei pentru lucrări de pregătire a drumului pentru asfaltare, urmând ca această operaţiune să se execute anul viitor. Valoarea totală a lucrării ajunge la 13, 7 milioane de euro, aceasta reprezentând modernizarea drumului judeţean 208C iar garanţia de bună execuţie este de doar 5 la sută din valoarea contractului”, a declarat preşedintele CJ Botoşani. (Lavinia Preda)



