- Îs ca nişte zbiri.
- Mai rău. Zbirii mai au milă. Ăştia-s inchizitori! Replică partenerul de dialog.
Mi-am mai făcut de lucru pe lângă maşină, pentru a mai trage cu urechea şi a afla despre cinei-i vorba. Până la urmă m-am dumirit. Cei doi discutau despre membrii comisiei de control. Am intrat în clădire, pentru a urca la etaj, la biroul directorului Coşereanu. Pe hol m-am intersectat cu o doamnă blondă, cu multe dosare în braţe. Doamna, care mă cunoştea, n-a scăpat prilejul să-mi spună că „merg la comisie”. Iar din camera unde a intrat cu dosarele răzbăteau voci ţuguiate, chiar răstite.
Am ajuns în secretariatul directorului. Două angajate aşteptau plouate nu ştiu ce. Oricum, parcă li se scufundase şi lor corăbiile încărcate ochi cu mirodenii indiene.
Pe directorul Coşereanu l-am găsit lucrând la laptop. Îşi finaliza cartea la care lucra de mai mult timp, pentru a o preda editorului.
Când am adus vorba despre control, a făcut o grimasă nu tocmai plăcută. Apoi, mi-a spus că preferă să discutăm despre orice, numai despre control nu. I-am făcut plăcerea. Dar numai pentru puţin timp. L-am părăsit pentru a căuta să intru în discuţie cu salariaţii mai mărunţi, care, de obicei, ştiu cam tot ce se petrece prin unitate. Iar ce-am aflat, n-au fost lucruri prea plăcute despre controlorii ce-au tăbărât în fieful eminescian fără ca măcar să aibă habar în ce constă adevărata activitate la Memorial.
Cel mai urât mi s-a vorbit despre consilierul judeţean Dumitru Codreanu, poreclit de angajaţii Memorialului încă din prima zi „securistul”. Codreanu vorbeşte de sus celor supuşi controlului, ridică tonul, îşi dă importanţă. Că domnul consilier confundă angajaţii memorialului cu animalele din sectorul său zootehnic, nu-i cea mai gravă problemă. Grav este că el a preferat să controleze documentele care au stat la baza licitaţiilor.
El, Codreanu, consilierul judeţean, inginerul zootehnic care are şi ferme agricole din care a livrat către Spitalul Truşeşti cartofi fără a participa la licitaţie şi la un preţ impus, îi verifică acum pe alţii. Numai că una-i să cultivi cartofi pe care apoi îi bagi pe gât unităţilor bugetare şi alta este să poţi evalua achiziţia unor „cârpe”, cum s-a exprimat o cunoscătoare în domeniu, ingineră textilistă, investită şi ea cu rang de controlor. Dar, sunt „cârpe”, dar din cele care au memorie istorică, iar de cele mai multe ori nu pot fi preţuite. Valoarea lor intrinsecă nu se poate compara cu valoarea comercială.
Apoi, doamna ingineră de la Serconf este acuzată că se comportă cu angajaţii Memorialului, supuşi controlului, ca şi cu muncitoarele din fabrica sa, pe care le consideră preş managerial, pe care le tratează ca pe nişte animale bune de muncă. Cel puţin aşa mi-a dat de înţeles unul dintre cei cu care am stat de vorbă, ce se arăta extrem de revoltat.
Am mai aflat că din comisie face parte şi-o juristă (nimeni n-a ştiut să-mi spună numele) care s-a arătat foarte pricepută în a evalua munca cercetătorilor. Cică munca lor, 80 de pagini anual, deşi norma academică este de 60 de pagini, este un mezelic. Ea şi-a scris lucrarea de masterat, mult mai bogată în pagini, în numai o lună de zile. „Fătucă” dragă, cercetarea ştiinţifică nu poate fi asemuită cu lucrarea de masterat şterpelită de pe Internet. Mai ales când cercetarea vizează opera eminesciană, iar cercetătorul se numeşte Pompiliu Crăciunescu, cea mai autorizată voce românească în materie de cercetare eminescologă.
Ca să nu mori „fătucă”, roagă-l pe directorul Coşereanu să-ţi arate lucrarea sa de doctorat intitulată „Eminescu, realitate şi sublimare poetică”, notată de către Comisia de examinare de la Bucureşti cu „Magna cum laude”. Poate că vei avea acea sclipire de inteligenţă de a realiza ce înseamnă cercetare şi ce înseamnă copiere de pe Internet sau din cărţile altora. Şi nu vei mai cere de la cel care a fost tradus şi de francezi, despre conf. univ. Pompiliu Crăciunescu este vorba, să dea banii înapoi pe motiv că nu-i merită.
Am mai aflat multe. De exemplu că cel care o face pe-a inchizitorul la Memorial, consilierul judeţean Codreanu, s-a lăudat prin biroul unde s-a oploşit temporar că este unul Rotundu care tot scrie despre el, dar că nu-l cunoaşte şi nici nu-i interesat să-l cunoască. Aşa-i, coane Mitică, nu mă cunoşti?! Las’ că te tratez eu de amnezie!
16.07.2009