Deşi DSP a interzis consumul de apă în scop uman, din motive politice şi raţiuni numai de ei ştiute, autorităţile locale n-au pus în aplicare măsura de interdicţie stabilită de DSP.
Pentru că situaţia a devenit tot mai gravă, omul de afaceri Traian Popa s-a decis să intervină la autorităţile de resort, respectiv cele din Sănătate, pentru a se reface analizele şi a se stabili în consecinţă, invocând faptul că la otrăvirea apelor din pânza freatică na contribuit, din 2015 încoace, levigatul (lichid extrem de otrăvitor) care se scurge de la Groapa de gunoi Stăuceni.
La petiţia sa, adresată DSP Botoşani şi înreg. sub nr. 460/7.04.2023 a primit răsp7uns sub semnătura directorului ex. ec. Teodor Ferariu şi a dr. Lucica Mihaela Beleca (foto) că pentru a afla dacă apa este bună de consum să se adreseze primăriei Suliţa, respectiv primarului şi viceprimarului, susţinând că în temeiul art.50 din H.G. 974/2004 o astfel de obligaţie revine acestora.
Răspunsul primit este unul lipsit de responsabilitate profesională, în afara prevederilor legale şi pur birocratic, motiv pentru care, a doua oară, Traian Popa s-a adresat Ministerului Sănătăţii.
Redau mai jos conţinutul integral al petiţiei:
Către, Ministerul Sănătății
Direcția Generală Juridică și Contencios Administrativ
Domnului Director General
Subsemnatul Popa Traian cu domiciliul în localitatea Sulița, județul Botoșani semnatarul adresei T.P.124 din 07.04.2023 prin care am informat despre atitudinea iresponsabilă a personalului din
conducerea D.S.P. Botoșani cu privire la informarea publică și luare de măsuri legale privind consumul de apă din fântânile publice din arealul comunei Sulița ca urmare a deciziei de sistare
a consumului de apă din aceste surse, decizie și interdicție dată de către aceeași instituție respectiv D.S.P. Botoșani.
Motivul sistării consumului de apă din data de 30.08.2021, pentru populație și animalele din gospodăriile acestora de către reprezentanții D.S.P.județean a fost acela că apa este
contaminată,și prezintă un pericol major din cauza bacteriilor și a compușilor chimici care depășesc nepermis de mult limitele legale.
Reprezentanții D.S.P. Botoșani își bat joc fățiș de populația care le solicită ajutorul într-o problemă atât de gravă aceștia nu și-au însușit obligațiile legale cu privire la protejarea sănătății populației derogand atribuțiile care le au (conform Ordinul 1078/2010 și
H.G.974/2004 Art.50-(1.) primarului, care are și el atribuții conform H.G.974/2004 Art.50 alin.-3; 6 și 7 ,însă atribuții administrative și financiare privind plata analizelor care sunt efectuate de
către personalul cu pregătire sanitară din cadrul D.S.P. și nicidecum să hotărască din punct de vedere sanitar.
În vederea soluționării și stopării procesului de poluare a panzelor freatice și a apelor de suprafață scopul final fiind acela de a ne proteja sănătatea, noi cetățenii din cele cinci sate afectate de levigatul care provine de la depozitul central de reziduuri menajere a municipiului Botoșani solicităm prezenta unui reprezentant al D.S.P. în vedere asistării și confirmării legale cu ocazia prelevarii de probe pentru analize a levigatului, apei din fantani și din lacurile în care își desfăsoară activitatea fermele piscicole.
Analizele privind indicatorii care pun în pericol viața locuitorilor și a viețuitoarelor din cele cinci sate vor fi efectuate de către trei laboratoare specializate fiind acreditate RENAR cu experiență
în domeniu, care își vor susține în Instanțele de Judecată, rezultatul analizelor și vor evidenția pericolul care persistă în această zonă pentru sănătatea populației.
Cu considerație,
Traian Popa 14.06.2023