Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
9793
De la 07 Ianuarie 2003
77884415

Încrederea consumatorilor americani în economia ţării a scăzut în februarie

  • 19 February 2006, 23:00
Încrederea consumatorilor în economia Statelor Unite ale Americii a înregistrat o scădere la începutul lunii februarie, din cauza regresului de pe piaţa bursieră şi a scumpirii carburanţilor, informează agenţia EFE, citând surse din domeniul financiar. Indicele, pe care îl elaborează lunar Universitatea din Michigan, cu o mare influenţă pe piaţă, a scăzut în februarie până la 87,4 puncte, faţă de 91,2 puncte în ianuarie, potrivit datelor provizorii. Încrederea consumatorilor este un indice de o mare importanţă pentru economia americană, deoarece, potrivit calculelor, a treia parte a activităţii economice se regăseşte în consum. Experţii consideră că în spatele acestei scăderi stau preţurile ridicate ale carburanţilor, precum şi regresul cotaţiilor bursiere din primele două săptămâni ale acestei luni. Bursa din New York a cunoscut însă o recuperare în a treia săptămână, iar preţurile ţiţeiului au înregistrat o scădere semnificativă, şi, de aceea, este aşteptată o îmbunătăţire a indicelui de încredere a consumatorilor în martie.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Principele Radu promovează România în Statele Unite
Stoica este nemulţumit de modul în care liberalii abordează revizuirea Constituţiei
Se cere Parlamentului aprobarea imediată a legii privind constituirea DNA
Nici un ziarist din România nu mai avea curaj să realizeze anchete
Arestarea jurnalistului de la România Liberă este un abuz al justiţiei
Dragobetele sărbătorit prin artă
Oarbă din naştere, a dat naştere celui de-al doisprezecelea copil al său
15,5 milioane hectolitri de bere produşi în România, anul trecut
32 milioane perechi încălţăminte au fost fabricate în România anul trecut
BRD lansează, luni, creditul de consum fără nici un fel de garanţii
Miliardari de Botoşani cu importante datorii la stat
Dispută birocratică între AJOFM şi ITM
Prefectul perseverează în obţinerea unităţilor militare
Emoţii vis a vis de pachetul legilor sănătăţii
Inimile tinerilor botoşăneni rezonând în accente de rock
Fântânile otrăvite din Dobârceni
Amendamentele propuse de Dreţcanu n-au şansă de reuşită
CRP dezbate folosirea surselor de informare şi intoxicările din presă
Am primit informaţii că s-au plătit bani grei ca eu şi Marian Gârleanu să tăcem
30 iunie - termenul limită pentru autorizarea centralelor termice
Femeie înjunghiată de soţ
Leopardul din spatele jardinierei
Primii ghiocei pe piaţa botoşăneană
Doar şase proiecte depuse în fereastra de mediu
Pretransferarea şi transferarea personalului didactic
Ieşean cercetat penal pentru înşelăciune
Hoţi fără inventivitate, prinşi de poliţişti
Şoferi indisciplinaţi şi pietoni accidentaţi
Modernizări la Serviciul Judeţean de Ambulanţă
Copil de patru ani s-a ales cu faţa arsă în urma unui incendiu
Fumatul petrecăreţilor dăunează grav proprietăţii
Tentativă de sinucidere cu lichid de frână
CJ are un program încărcat
Cifra de afaceri în creştere la Botoşani
Prefectul zice că nu prigoneşte primarii opoziţiei
Înteţirea controalelor la dorinţa taximetriştilor
Probleme financiare la Spitalul de Pediatrie
Ciuştea vrea ca membri PP să lucreze cu profesionalism
Semnăturile pentru votul uninominal nu îşi au rostul
Comentariu la comentarii (XXVIII)
Au votat în dispreţul publicului şi pentru lux
Ioan Rotundu
Horoscop
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă