Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Anchete
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
26514
De la 07 Ianuarie 2003
122912163

Îndemnizaţii lunare majorate pentru revoluţionarii botoşăneni

  • asta le mai îndulceşte amarul după ce au primit teren „în groapă” de la municipalitate
  • 7 April 2010, 23:00
Potrivit purtătorului de cuvânt al Casei de Pensii Botoşani, Cătălin Dupir, cei aproape 50 de luptători botoşăneni, care au contribuit la victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, trebuie să depună actele necesare pentru preschimbarea certificatelor de revoluţionari până cel târziu la 1 mai 2010.
Reprezentantul CJP Botoşani a menţionat că până în prezent doar 40 din cei 47 s-au conformat. Potrivit legii 341 din 12 iulie 2004 ce a fost reactualizată pe 7 aprilie 2010, cei care au pus umărul la debutul democraţiei în România, beneficiază de scutire de taxe şi impozite, locuinţe gratuite, precum şi teren de la primărie.
Ca să fie tabloul perfect cei 47 de revoluţionari vor beneficia şi de majorarea indemnizaţiilor actuale. „Coeficientul de majorare a îndemnizaţiei are o valoare de 1.836 de lei, care este echivalentul unui salariu mediu brut pe economie, în medie un revoluţionar poate beneficia de un coeficient de 1,10, adică aproape 2.000 de lei. Aceşti bani vor fi primiţi retroactiv de la data depunerii certificatelor de revoluţionari”, a declarat reprezentantul casei Judeţene de Pensii Botoşani, Cătălin Dupir.
Acesta a adăugat că există o regulă primordială în acordarea acestor prime băneşti, anume cei 47 de revoluţionari să nu aibă venituri mai mari decât un salariu mediu brut pe economie. Majorarea „îndemnizaţiilor reparatorii” s-ar putea să îndulcească amarul revoluţionarilor botoşăneni, provocat de decizia municipalităţii de a le acorda teren în spatele fostei ferme a partidului, teren catalogat de beneficiari a fi „ în groapă” şi nu „puţin în vale” cum a fost caracterizat de municipalitate.
De altfel, revoluţionarii botoşăneni care au depus cerere la primărie s-au opus vehement ofertei venite din partea municipalităţii, lucru evidenţiat şi la ultima şedinţă de Consiliu Local, când unul dintre revoluţionarii prezenţi, a sărit ca ars şi a ieşit din sală când s-a adus în discuţie acordarea dreptului cuvenit prin lege şi prin certificatul de luptător. Primarul Cătălin Flutur a declarat că: „ Acesta este terenul, altul nu avem de unde să le dăm”. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Conducere fără permis – Botoşani
Eroii neruşinării fără limită... s-au înmulţit!
Medicii de familie se întorc în cabinete
Examenele de admitere în liceu şi de Bac nu vor suferi modificări semnificative
„Jos hotarul de la Prut!”, „Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”
Unde aţi fost când era omorât Valeriu Boboc?
Cu cât mai repede această “pretinsă Moldova” se va reuni cu România...
cu atât mai bine!
Emil Boc acuză Antena 3 şi Realitatea TV că dezinformează populaţia
Politia irakiană a reuşit să aresteze un copil de 10 ani chiar înainte să se detoneze
Emil Boc se vrea stăpân peste Radioul şi Televiziunea publică
SUA au autorizat operaţiunile de ucidere a clericului musulman Anwar al-Awlaki
Creşterea economică se va tempera în ţările dezvoltate în primul semestru al anului
Autorităţile responsabile cu fondurile UE pot să angajeze personal
Bărbat internat în spital după ce a pariat că bea 10 litri de ţuică, vin şi bere
Aviz favorabil pentru reţinerea şi arestarea judecătorului Florin Costiniu
Comunicat de presă
Program TELE' M Botoşani, joi, 8 aprilie
Din nou clocot în Obştea Dracşani: „hoţia a depăşit orice închipuire”
Omagiu creştinesc martirilor neamului –
Jertfelor masacrului de la Fântâna Albă, 1 aprilie 1941
Horoscop
Bancul zilei: Aventurile de-o noapte ale unui beţiv
Botoşănenii rămân fără căldură pe timpul zilei
Rata şomajului este constantă la Botoşani
,,Musafirul nepoftit” …
Misiuni de asigurare a ordinii publice
cu ocazia desfăşurării unor manifestări sportive şi religioase
Pentru a putea fi deosebiţi, elevii vor fi „crotaliaţi” cu însemne şcolare
Guvernul Boc revizuieşte sporurile acordate celor din învăţământ
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog