Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mediu
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7788 lei
1 USD = 4.3105 lei


Număr accesări
Astăzi:
12402
De la 07 Ianuarie 2003
73252029

Iniţiativă populistă cu scop electoral?

  • 14 April 2011, 23:00
Președintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac a anunţat că a dat startul, în urmă cu trei săptămâni a unei iniţiative menite să vină în sprijinul botoşănenilor care au nevoie de sfatul specialiştilor din cadrul instituţiei, dar întâmpină dificultăţi în a se deplasa în municipiul reşedinţă de judeţ.
Mai concret, Mihai Ţâbuleac, va petrece mult timp în mijlocul oamenilor, într-un program bine stabilit de vizită în localităţile judeţului. susține că această campanie a demarat în urmă cu trei săptămâni, Ieri, a fost rândul cetăţenilor din Flămânzi și Frumuşica să se vadă cu preşedintele CJ şi să-şi spună păsurile.
„Am demarat o procedură de audienţe la faţa locului. Iniţiativa aparţine Consiliului Judeţean şi mi-am propus ca, săptămânal, să fiu prezent în două localităţi. Nu trebuie să aşteptăm să vină cetăţenii aici, în Palatul administrativ, să ne bată la uşă. Am plecat de la premiza că cel mai bine cunoşti problemele cu care se confruntă cetăţenii atunci când te duci între ei şi stai de vorbă cu ei. Vreau ca, în felul acesta, în calitate de reprezentant al cetăţenilor, să determin instituţiile statului, chiar dacă nu sunt subordonate CJ, să percuteze mai bine la problemele cetăţenilor din judeţul Botoşani”, a declarat preşedintele CJ, Mihai Ţâbuleac.
Sursa citată a dat asigurări că respectiva iniţiativă nu are menirea de a strânge capital electoral. Mihai Ţâbuleac ţine morţiş să mai prindă un mandat la Consiliul Judeţean, lucru exprimat în urmă cu o săptămână. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Ţâbuleac îi va chestiona pe oficialii PDL de la Bucureşti
Bătălie mare pentru funcţii de conducere în PDL Botoşani
Permis de conducere fals obţinut în Italia
Finaliştii concursului „Micii Pompieri”
Caricatura zilei
Bancul zilei: Civilizaţie românească
Rezervele valutare ale Chinei au depăşit 3.000 de miliarde de dolari
Borbely: E clar că nu vom desfiinţa taxa auto
Îngheţarea preţurilor la carburanţi este permisă de legislaţie
dar e temporară şi cu consecinţe
Rata şomajului din Grecia a depăşit pragul de 15%
România şi Bulgaria nu sunt pregătite să adere la Schengen
Murături scoase la licitaţie de Poliţia Vrancea
preţ de pornire pentru un kilogram - 2,8 lei
Preţurile produselor alimentare au ajuns in "zona periculoasă"
Profesorii grevişti verificaţi cum recuperează orele restante
Autorităţile botoşănene se lipsesc de parteneriatul cu Cseke
Generala Macovei a dezbătut soarta Programnului "Laptele şi bcornul"
Programul EURO 200 pe ultima sută de metri
Prefectul a premiat vedetele de la „Românii au talent”
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă