Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
13352
De la 07 Ianuarie 2003
122899001

Instituţionalizarea copiilor nu mai e o soluţie

  • 13 August 2006, 23:00
De la începutul anului şi până la ora actuală au ajuns în Centrul de primire urgenţe din cadrul Complexului Servicii Comunitare pentru Protecţia Copilului (CSCPC) Botoşani 53 de copii cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani. Pe lângă aceştia, la 1 ianuarie anul acesta se mai aflau în centru încă 20 de copii. Potrivit şefului CSCPC, Lăcrămioara Radu după ce au fost soluţionate o parte din cazuri, 51 de copii au plecat din centrul de primire. Dintre aceştia 15 s-au întors în familiile lor, iar alţi 28 au fost instituţionalizaţi cu prioritate în unităţi de tip familial, doar doi ajungând în centre de tip clasic. Un alt copil a mers la un centru maternal împreună cu mama sa, pentru cinci s-a hotărât plasamentul familial. În centrul de primire Botoşani mai ajung şi copii proveniţi de pe raza altor judeţe, de aceea doi dintre ai au fost trimişi în judeţul în care locuiesc părinţii. Doar şase din cei 51 de copii care au părăsit în acest an centrul de primire au fost daţi în grija asistentului maternal profesionist. La ora actuală au mai rămas în centru 22 de copii, pentru care personalul de specialitate caută soluţiile cele mai avantajoase. Lăcrămioara Radu a precizat că toţi copii, pentru care se instituie măsura de plasament în regim de urgenţă, sunt incluşi în programe de consiliere şi post reintegrare sau post instituire măsură de protecţie. „Chiar dacă unui copil i s-a instituit măsura de protecţie la asistentul maternal profesionist, el este inclus în programul de consiliere care se desfăşoară la centru”, a precizat Lăcrămioara Radu. Copii care ajung în regim de urgenţă la centrul de primire, intră aici fie prin dispoziţia directorului executiv al Direcţie Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), fie prin ordonanţă prezidenţială. Acest tip de ordonanţă se dispune în cazul în care părinţii iresponsabili se opun preluării copilului în centrul de protecţie. În aceste cazuri reprezentanţii DGASPC se adresează executorului judecătoresc pentru a putea ridica copilul din mediul de risc. Copilul mai poate părăsi centrul de primire doar prin sentinţa civilă eliberată de Tribunalul Botoşani. Toate cazurile copiilor care ajung în centrul de primire sunt prezentate de juriştii DGASPC instanţei de judecată. Aici vin reprezentanţii direcţiei, care prezintă cazul, părinţii naturali ai copilului, sau în funcţie de caz familia de plasament sau asistentul maternal profesionist. De asemenea se solicită şi părerea copilului, în scris, doar dacă acesta are minim vârsta de zece ani. Lăcrămioara Radu consideră că instituţionalizarea acestor copii nu este o soluţie. Din acest motiv toţi copii sunt incluşi în programe de reintegrare în familie. „Avem copii care după ce s-au întors în familie vin şi ne mai spun nemulţumirile lor. Acest lucru se întâmplă pentru că reintegrarea în familie se face cu paşi mărunţi şi unii copii se adaptează mai greu. Scopul nostru este de a-i sprijini familia, să abilităm părinţii astfel încât aceştia să locuiască împreun㔠, susţine şeful CSCPC. În majoritatea cazurilor copii sunt luaţi din familii din cauza faptului că părinţii îi neglijează, nu îi supraveghează lăsându-i în voia sorţii. La centrul de primire au ajuns trei copii care au fost găsiţi la cerşit, fiind trimişi de părinţi. În acest caz cerşitul reprezintă o formă gravă de exploatare a copilului. (Margareta NICHIFOR)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Cabinetele medicale trebuie dotate la standarde europene
Copil înecat
Accidente generate de neatenţie
Decepţia în dragoste l-a condus la sinucidere
Minori autori de furturi
Indicele producţiei industriale a crescut în luna iunie
Numărul copiilor abuzaţi fizic şi sexual este în creştere
Cifra de afaceri mai mică cu circa 6%
CJM a mai aplicat o amendă
Vasilescu, un senator ce-şi face bine de cap
Clădiri ce vor fi reabilitate termic
Număr de telefon gratuit pentru doleanţele pensionarilor
Sărbătoare a muzicii gustată de publicul botoşănean
Debandadă în unele primării din judeţ
Urmează deconspirări şocante despre politicieni
Eu sunt un simbol, n-am nevoie de funcţii
Lui Iliescu nu-i e frică de dosare
Băsescu, secondat de Muscă în topul încrederii românilor în politicieni
77% din români consideră grav că un om politic a făcut poliţie politică
Voi cere cu toată hotărârea excluderea Monei Muscă din partid
Interdicţii năstruşnice pentru fermieri, obligatorii din 2007
Fermierii vor putea folosi aparate electrice pentru distrugerea muştelor
Horoscop
La vale şi la deal
Prezumţie de nevinovţie sau rabat de la morală?
Ioan Rotundu
Comentariu la comentarii (CXXXIV)
Friptură voinicească
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog