Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Caricaturi
Reportaje
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
23285
De la 07 Ianuarie 2003
122908934

Instruire pentru prevenirea malpraxisului

  • 10 August 2009, 23:00
Medicii vor putea urma cursuri de educaţie medicală, organizate de Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar, cursuri la care personalul medical va fi instruit pentru prevenirea şi managementul situaţiilor de malpraxis.
Anunţul a fost făcut de preşedintele Colegiului Medicilor din România. Şi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică recunosc că astfel de cursuri nu ar face decât să îi ajute pe medici, în special pe cei mai expuşi riscului de malpraxis. Nevoia de a educa medicii în acest domeniu este cu atât mai acută, cu cât nici la nivel universitar, nici postuniversitar, studenţii la medicină, respectiv medicii din România, nu au acces la o formă de pregătire având ca temă legalitatea actului medical şi malpraxisul.
Astfel, medicii care sunt cei mai expuşi riscului de malpraxis, cum ar fi chirurgii, anesteziştii şi cei de la terapie intensivă, obstetrică-ginecologie şi medicii dentişti vor urma training-uri cu experţi în domeniu. Cele mai multe sesizări primite la centrul "Ce te doare?", deschis de Ministerul Sănătăţii pentru pacienţii care doresc să reclame principalele probleme pe care le întâlnesc în unităţile sanitare, vizează nesupravegherea pacienţilor aflaţi în tratament şi conduita necorespunzătoare a medicilor. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Pagini Mobile, lansează primul catalog al firmelor pe telefonul mobil
Comunicat FSLI
Dana Rogoz şi-a schimbat look-ul
Doar două şcoli din Flămânzi, din patru, îşi vor păstra personalitatea juridică
20 de kilometri de drum ecumenic Rădeni-Balş
Oraşul Flămânzi va avea propria scenă pentru mitinguri şi spectacole
Utilajele grele din Frumuşica, cumpărate printr-o ingenioas㠄portiţ㔠legislativă
Test de funcţionare a coaliţiei PDL - PSD
Nedumerirea pruncului
Horoscop
Vă invită la un masaj tailandez
Artiştii populari sunt mai interesaţi ca niciodată să păstreze vechile meşteşuguri
Locuinţa primarului Flutur spartă de hoţi
cartierul rezidenţial Alfa Land nu mai prezintă siguranţă
Copiii botoşăneni s-au jucat de-a pompierii!
Georgieni opriţi din drumul ilegal spre Uniunea Europeană
Adevărata Românie (II)
scandal pe seama Cimitirului vesel
Recorectarea lucrărilor de la bac a dat la iveală multă generozitate
Tot mai multe fântâni au apă cu nitriţi şi produc intoxicaţii
Asistenţii medicali nu acceptă salarii dijmuite
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog