Cu atenţie sporită, şoferul a reuşit să evite capcanele drumului şi să urcăm dealul fără a întâmpina vreo dificultate. Nu acelaşi noroc l-a avut în urma noastră părintele Cleopa care a avut ghinionul să dea peste o piatră ascuţită care i-a spart baia de ulei. Se vede că pe drumurile unde autorităţile botoşănene n-au reuşit să treacă de la promisiuni la fapte, adică să amenajeze ceea ce ei numiseră acum vreo şase ani Drumul credinţei şi puterile ocrotitoare ale lui Dumnezeu sunt limitate.
Când am ajuns la schit slujba era începută. Ne-am aşezat în spatele celor prezenţi deja şi am participat la întreaga slujbă care a durat până spre ora amiezii. După slujbă, aşa cum se obişnuieşte pe la mănăstiri, toată lumea a fost invitată la masă. Mi-a plăcut enorm supa de orez cu roşii. Nu mi-am explicat niciodată de ce ciorbele, supele şi borşurile de la mănăstire sunt mai gustoase ca la orice bucătărie cu pretenţie din lumea mireană. Spunea părintele stareţ că minunatul gust vine de la îndemânarea părintelui bucătar şi puterea credinţei în care trăieşte obştea frăţească.
Nici bine nu ne-am ridicat de la masă că în curtea schitului
schitului a tras un microbuz din care au coborât 24 amatori de turism ecumenic. Veneau tocmai din Craiova. Oltenii au venit pentru a se ruga la racla Sfintei Parascheva expusă în faţa Mitropoliei Iaşi dar au dorit să facă un periplu şi pe la mănăstirile şi schiturile din judeţul Botoşani. Veneau de la mănăstirea şi schitul Vorona şi s-au călăuzit după GPS. Erau profund impresionaţi de drumul lung prin codrii Bahluiului, de sălbăticia locurilor dar şi dezamăgiţi de starea drumului care le-a provocat multe necazuri şi chiar la un moment dat şoferul nutrea gândul de a renunţa să mai ajungă la schitul Balş.
Părintele stareţ l-ea explicat istoricul schiului şi i-a invitat la masă, lucru care iarăşi i-a impresionat pe oltenii care au ţinut să remarce multa ospitalitate de care sau bucurat pe la aşezămintele monahale din Nordul Moldovei, de pe raza judeţelor Botoşani şi Iaşi, pe unde au trecut.
La plecare oltenii au dorit să facă o fotografie de grup cu părintele stareţ Isidor. Au fotografiat biserica şi împrejurimile şi nu mai conteneau să se mire de desişul codrilor prin care au venit, ei fiind obişnuiţi cu imaginea şesului oltenesc marcat de tot mai multe dune de nisip, consecinţă a nesăbuitelor tăieri de perdele forestiere care protejau terenurile de mişcările nisipului.
Au plecat oltenii spre Iaşi iar eu m-am aşezat cu părintele stareţ în curte, pe o bancă, comentând vizita oltenilor dar mai ales lipsa de interes a autorităţilor de a amenaja drumul spre schit.
Primele promisiuni asupra acestui drum le-a făcut Mihai Ţâbuleac, când era preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. Prezent pe scena oficială la hramul schitului care are loc de Sf. Treime, Ţâbuleac a anunţat cu emfază că în mandatul său de patru ani el va moderniza drumul spre schit . A întocmit două rânduri de studii de fezabilitate,
s-a cheltuit peste un miliard de lei vechi, după care totul s-a înmormântat prin fişetele funcţionarilor instituţiei. A venit rândul preşedintelui Florin Ţurcanu să se laude cu modernizarea drumului dar nici el n-a trecut de la promisiuni la fapte. În schimb, politicienii noştri cu rang parlamentar n-au considerat că ar merita să se implice la nivel guvernamental pentru a rezolva această problemă.
Ciudat, dar parlamentarii PSD-ului, cât l-au avut pe Victor Ponta la guvernare, puteau cu uşurinţă să obţină banii necesari modernizării acestui drum. N-au dorit s-o facă. Şi mai ciudat, senatorul PSD Doina Federovici care este din Coşula de loc, de pe partea cealaltă a dealului unde se află schitul, niciodată n-a considerat să treacă pe la schit, măcar împinsă de curiozitatea de a cunoaşte locurile pe care în copilăria sa le-a ignorat.
Am fi vrut să plecăm de la schit pe Drumul credinţei, adică pe drumul promis cu atâta galantonie de către politicienii botoşăneni şi să ieşit la schitul Vorona dar şoferul n-a avut curajul, dându-ne ca exemplu păţania părintelui Cleopa care tocmai spărsese baia de ulei la maşină. Aşa că am urmat vechiul şi sănătosul sfat al bătrânilor că cel mai scurt drum este cel cunoscut.
Ne-am despărţit de părintele stareţ care pe de-o parte era bucuros că a primit vizita unor olteni dar şi necăjit că drumul continuă să fie o piedică în calea credincioşilor şi a turiştilor amatori de a vizita locurile sfinte pitite printre codrii seculari, locuri încărcate de istoria veacurilor, de osteneală a celor care au ales în viaţă să-l slujească pe Dumnezeu.
Trecute prin focul şi sabia năvălitorilor sau a răuvoitorilor aceste lăcaşuri de credinţă au reînviat precum legendara pasăre Phoenix şi se încăpăţinează să stea mărturie trăiniciei credinţei a oamenilor de prin partea locului sau veniţi de te miri unde.
"O persoana pe care o apreciez, semnalul este ca se improspateaza listele PNL/ E irelevant ca sunt apreciati mai putin pentru o pozitie punctuala"
