Orice eşec este pus în cârca ceasului rău, ceas care nu-l ocoleşte deloc pe român. Iar de eşecuri, mari şi mici, românul nu duce nicidecum lipsă. Cu osebire, românul de rând. În viaţa de zi cu zi, românul are cum, să constate frecvent fenomenul, căci-când îi este lumea mai dragă, îi vine o nouă factură, i se defectează instalaţia de apă sau cea electrică, îi ia vântul rufele de pe frânghie, i se defectează fermoarul, îi iese un cui în talpă, i se rupe piciorul, mâna sau altceva, găseşte închis la magazin, pierde mijlocul de transport sau pierde bani, prietena nu-i vine la întâlnire, nevasta stă bine-merçi cu altul în pat, (stă, este un fel de a spune), cămătarul îl somează asupra plăţii, recuperatorul îi bate la uşă, motorul maşinii nu porneşte, juna sa copilă întârzie acasă, floarea preferată i se usucă, îi curge sânge din nas, poştaşul întârzie cu adusul pensiei, găina nu i se ouă, şeful s-a răţoit la el, medicul i-a refuzat şpaga (unde dă Domnul! şi mai şi dă!), secretara nu i-a zâmbit ca în alte zile, nevasta l-a boscorodit, a călcat într-o băltoacă, nişte scaieţi i s-au agăţat de haină, un participant la trafic l-a numit bou şi l-a înjurat de mamă, n-a apărut la televizor, nu i s-a deschis umbrela, şi-a pierdut pălăria şi câte şi mai câte, cu toate în măsură să-l determine să găsească explicaţia în ceasul-rău!
Apoi, cum zice superstiţia, există şi zile în care îi este dat românului să parcurgă trei ceasuri rele. Zilele de marţi şi sâmbătă sunt primele vizate, nici celelalte, nu este exclus, putând scăpa de bănuială. La câte griji se abat pe capul românului, judecata sa este perfect îndreptăţită. A încerca procedee de evitare a ceasului rău nu este deloc facil, chestiunea necesitând timp şi efort, lucru care, consideră el, aduce cu ceva supraomenesc. Caz în care încearcă să-şi găsească refugiu la un şpriţ sau o mândruţă unde, cât de cât, i se mai descreţeşte fruntea şi nu-l mai trec atâtea năduşeli.
În plan mai mare, ceasul rău se confundă cu momentele intrării în NATO şi UE, cu monitorizarea la care este supusă ţărişoara noastră, cu pierderea proceselor la CEDO şi, fiţi convişi, mulţi politicieni au o puternică credinţă în ceasul rău, la noi, la români, niciodată neexistând unanimitate de păreri. Darămite de acţiune. Dacă respectivii ar avea puterea recunoaşterii, fiţi siguri, ar veni în faţa naţiunii şi ar argumenta marile eşecuri cu - ceasul rău! Optimişti, cum suntem, credem că va veni şi ziua aceea. Dacă zile mai bune nu se anunţă. Mereu răbdător, românul le suportă şi pe acestea, cele care sunt şi pe care le duce în spate. (Ionel BEJENARU)