În procesul noii faceri, românul a facut zob vechea economie socialista multilateral dezvoltata, dând mai tot la fier vechi, actiune ce s-a confundat si se mai confunda cu un adevarat spor national, nu departe de hei-rup-ismul anilor de debut ai construirii vechii societati socialiste. Nicidecum nu este ceva semanator cu vechea actiune pioniereasca, în care, adunând fier vechi, umpleai mormanele cu cutii de conserve spanuri, clante sau robinete uzate. Acum fierul vechi este compus din mastodonti industriali, sisteme de irigatii, sine de cale ferata, capace de canal etc., semn ca procesul facerii s-a modificat.
A facut ce-a facut românul si a prins loc în NATO si în UE, cu gând bun de lapte si miere, chit ca aceste faimoase produse au fost o întreaga istorie produse interne, de calitate exceptionala. Asa ca, noua facere româneasca da prilej românului sa vina pe piata si sa se înfrupte din mierea albinelor chineze si din laptele vacii unguresti, elvetiene, daneze s.a. Este, negresit, o facere, poate chiar o afacere.
Mari chinuri cunoaste si facerea noilor mentalitati, unde este greu de stavilit brambureala în care colcaie românul si alesii sai, de a carei eradicare se face atât de multa si inutila vorbire. Toata lumea a luat act de intentii, necesitati, motivatii. Toata lumea se pricepe, în asa mod, încât nu se vede nimic. Aidoma si facerea reformelor, de la agricultura la fotbal, românul erijându-se într-un înzestrat specialist, punând pe hârtie programe pompoase si sfârâitoare, cu transpunere (însa) minima, denotând, mai degraba, impotenta. Important este ca, dintr-o astfel de facere-afacere scot unii bani numai buni pentru chiverniseala.
Post`89 s-a pus problema facerii clasei de mijloc, chipurile, ar conduce la propasirea reala a natiei, altfel spus, datatoare a unui subiect numai bun de batut apa-n-piua pentru analistii autoproclamati si introdusi rapid în mass media româneasca, spre a-l mai bate odata-n cap pe bietul nostru român.
Vedeti, românul a ajuns sa se afle astazi pe baricadele atâtor faceri, folositoare sau nu - viitorul va confirma -, consumându-si fapta si, eventual, gândul, macar pâna se pensioneaza, ca de facerea unui surub sau a unei recolte nu putem vorbi, oricât am vrea. Sigur, nu trebuie omisa din abordare si celebra facere de bine, cea care, în final, face trimitere la mama. Sa vedeti, aici, ce chinuri! (Ionel BEJENARU)