(1265 1321)
Voi ce intraţi, lăsaţi orice speranţă!
(Infernul, în Divina Comedie) Nu-i chin mai mare-n vremuri nenorocite
decât răspunse-n lacrimi şi păli
să-ţi aminteşti de clipe fericite.
(Infernul, în Divina Comedie) Atât a fost de-ajuns ca să ne piardă
Şi-osânda vrea ca dorul de iertare
Fără nădejde pururi să ne ardă.
(Infernul, în Divina Comedie) Ca toţi ceilalţi ne vom căta şi noi
Pierdutul trup, dar nu spre-a fi-mbrăcat,
Căci ce ţi-ai luat nu poţi-avea-napoi.
(Infernul, în Divina Comedie) Veneticii şi goana după-avere
Trufie şi necumpăt mi te-nvaţă
Florenţa mea, de-aceea neamu-ţi piere!
(Infernul, în Divina Comedie) Zvârlea de sus luceafărul betele
Şi zâmbet anina spre răsărit,
Învăluind alaiul lui de stele.
(Purgatoriul, în Divina Comedie) Precum hulubii când pe jos culeg
grăunţe-n tihnă, lepădând trufia,
căci grija-amiezii mână stolu-ntreg,
de văd vre-un vultur spintecând tăria,
îşi uită hrana şi se-avântă-n zbor,
căci alte griji le curmă ospeţia.
(Purgatoriul, în Divina Comedie) M-am ridicat din unda sclipitoare
mai proaspăt în adâncul fiinţei mele
decât un mugur ce-a-nfrunzit sub soare.
curat şi dornic de-a urca la stele.
(Purgatoriul, în Divina Comedie) Mărite-Apollo, fă-mă vas de aur
să-ncapă-ntrânsul măiestritu-ţi glas
şi fă-mă vrednic de slăvitu-ţi laur.
(Paradisul, în Divina Comedie) Mânaţi de steaua cea de veci zburam
spre curţile măririi, către stele,
şi iuţi ca însuşi cerul ne mişcam.
(Paradisul, în Divina Comedie) În voia Sa sălăşluim în pace;
El este marea-n care curge tot
ce dânsul naşte şi natura face.
(Paradisul, în Divina Comedie)