În acest condiţii, preşedintele Camerei de Comerţ trage un semnal de alarmă asupra pregătirii angajaţilor care rămân în ţară. Agenţii economici nu au de unde să ia oameni calificaţi care să facă performanţă. În acelaşi timp angajaţii buni pleacă în străinătate pentru că din cauza salariilor mici nu pot fi stabilizaţi la locurile de muncă, a declarat Dorin Floareş.
Stabilizarea meseriaşilor buni la anumiţi agenţi economici ar presupune şi salarii pe măsură, pe care marea majoritate a agenţilor economici nu îşi permit să le plătească. O soluţie ar fi extinderea domeniilor de activitate din şcolile profesionale, care încă mai specializează tineri pe anumite meserii. O alta ar putea fi reprezentată de accesarea fondurilor europene în direcţia pregătirii resurselor umane. Angajatorii la rândul lor gândesc pe termen scurt, fiind interesaţi ca afacerea să meargă la momentul actual. Aceştia se gândesc mai puţin la perfecţionarea şi investirea în specializarea forţei de muncă. (Bianca ALBU)