Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
14115
De la 07 Ianuarie 2003
122874182

Judeţul arde şi Judele numără gropile din asfalt

  • 11 March 2013, 23:00
Radu Judele, administratorul public al Consiliului judeţean Botoşani, cel pus de preşedintele Florin Ţurcanu să scoată castanele din foc atunci când vor apărea probleme în gestionarea banilor de la buget, susţine că membrii Corpului de control al preşedintelui vor monitoriza numărătoarea gropilor fin asfaltul drumurilor judeţene.
Numărătoarea o fac specialiştii din cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri dar inspectorii Corpului de control vor fi cu ochii în patru ca nu cumva să lipsească vreo groapă de la numărătoare.
"Sperăm ca până la sfârâitul lunii, când avem şedinţa de Consiliu Judeţean, să avem o situaţie clară a necesarului de fonduri pentru a aduce drumurile în stare de viabilitate. Vom monitoriza şi noi, prin intermediul Corpului de control din Consiliul Judeţean", a declarat Judele, administratorul public al judeţului.
Să fim serioşi, nu sunt bani la buget ca să se co-finanţeze proiectele cu finanţare europeană, nu sunt bani să fie sprijinite primăriile cu probleme, iar cei din Consiliul judeţean îi urmăreşte pe cei de la DJDP să numere bine gropile din asfalt.
Aiurea, ce este pus deoparte pentru furat se va fura şi dacă inspectorii Corpului de control ar privi numărătoarea cu luneta. Sau poate că rostul lor este să se ştie cât se va fura, ca nu cumva cineva să fie păcălit la împărţeala prăzii. (Adrian Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Gastronomie: Supă de pui cu găluşte
Bancul zilei: Obsesia soţiei
Penal la penal trage
Ioan Rotundu
Ruşine Ministerului Apărării, Preşedinţiei şi Guvernului
despre suferinţa şi moartea anonimă a unor militari
Antonescu desconsideră voinţa românilor privind modificarea Constituţiei
el nu acceptă să i se impună Parlament unicameral, pentru că aşa a înţeles electoratul la un moment dat
Botoşani: În Spitalul judeţean, moartea rânjeşte la pacienţi
Ioan Rotundu
Muşchii celor din CJ şi Nova Apaserv s-au fleşcăit brusc
Domnişoara Zelincă n-a mai fost promovată la Bucureşti
Şeful la Transportul Ruttier a primit funcţie eligibilă
Veniturile exceptate de la plata contribuţiei la sănătate
IŞJ bântuit de mania controalelor
Autobuzele liberalului Grigoraş „victime” ale primarului PSD
Treaba ţigănească s-a amânat
Cum au spulberat călăreţii fără cap visul european
Petru Bogatu
Ungaria modifică pentru a patra oară Constitutia
restrângând sensibil competentele Curtii Constituţionale
Ponta va da bani, poate mai tac din gură cei care au făcut datoriile
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog