Sâmbătă, la acţiunea de lansare a candidatului Partidului Democrat Liberal la Primăria Corni, Dorel Dorneanu, actorul Florin Aioniţoaie a distrat sutele de săteni din Căminul Cultural cu un speech care semăna mai mult cu o „miştocăreală” electorală.
În discursul său a făcut aluzie la promisiunea, trăsnită de altfel, a candidatului PRM la primăria din localitatea menţionată, de a face cornenilor patinoar şi pârtie de schi. Locuitorii comunei Corni, oameni „calici” ,cum se exprima un localnic în timpul vizitei lui Victor Ponta, nu au luat în serios dorinţa consăteanului lor, dar au gustat din plin ironia actorului Florin Aioniţoaie.
„Eu am auzit că aici la Corni se va construi un teleferic. Şi o să mergeţi cu oile de aici până la Logofătu, sus, cu oile în teleferic. Şi când veniţi înapoi, ca să vă bată vântul în păr, luaţi o telegondolă. Iar mai apoii, aşa prin toamnă, când se face vinul şi e aşa mai tulburel, veţi merge cu schiurile pe iarbă, la vale, nu ştiu unde pe aici....” a spus Florin Aioniţoaie, stârnind râsul celor prezenţi.
Cu greu a reuşit să continue, printre hohotele cornenilor. „Apoi am auzit că pe cele 680 de hectare de izlaz comunal pe care Guvernul României a acordat anul acesta şi ştiţi, aţi luat subvenţia, 50 de mii de euro, adică vreo două miliarde jumate, adică cu banii aceştia cred că cineva îşi va face nişte vile...” a „tunat” actorul Aioniţoaiei, ironia acestuia atingându-şi scopul, judecând după amuzamentul celor prezenţi. (Lavinia Preda)