Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Remember
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
4352
De la 07 Ianuarie 2003
69905108

La micii lăudaţi… să nu te-araţi lacom

  • 26 July 2011, 23:00
Există în chiar buricul Truşeştilor o caşcarabetă gheboasă în care, se spune, se pot mânca cei mai buni mici. Cu ceva timp în urmă, să fie poate vreo două luni, chiar am mâncat acolo nişte mici la grătar preparaţi cu mult har culinar. Duminică, fiindu-ne caşcarabeta în drum, am zis noi că musai trebuie să facem un popas, să ne dedulcim, în plin post, cu câţiva mici făcuţi mai în sânge. Cred că ne-a blestemat Dumnezeu, nu pentru fapta de-a mânca mici în post, ci pentru gândul de-a păcătui. Căci iată care a fost păţania noastră:
Am intrat în clădirea gheboasă şi întunecată, dar fără a simţi obişnuitul miros de mic la grătar. Am zis noi, fiind trecut de amiază, probabil că n-au clienţi momentan. Am întrebat de-o tanti cam durdulie dacă putem mânca mici.
- Da, domnu’! Câţi mici doriţi?
- Păi, să fie vreo douăzeci, să ne-ajungă, i-am zis eu. Dar să fie mai în sânge, i-am strigat, în timp ce femeia dispărea în spatele unei uşi.
- A revenit mieroasă, pentru a ne aşeza în separeu, chipurile drept favoare că i-am călcat pragul.
N-e adus coşul cu pâine şi ne-a înzestrat cu câte o furculiţă maşcată la dinţi. A urmat farfuriuţa cu muştar. Ceva însă începuse să-mi devină suspect. Dacă a pus micii la fript, de ce nu simţim mirosul de grătar? Enigma ne-a fost dezlegată repede.
Micii ne-au fost aduşi, câte cinci pe-o farfuriuţă, dar… pregătiţi la tavă. Cu o culoare vânătă-verzuie şi cu un miros suspect, pofta noastră de mici la grătar a pierit odată ce aceştia ne-au fost puşi pe masă. Am muţit cu toţii, nu fără a ne jura că nu vom mai călca pragul caşcarabetei în vecii vecilor amin. Iar dacă tot ne-am pornit să păcătuim cu fapta, am oprit la cabana Rediu. Vorba ceea: cine-a pus cârciuma-n drum, ăla n-a fost om nebun.
(Lucullus)
JD 1843/8.08.2006

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Horoscop
Bancul zilei
Caricatura zilei
Gara din Săveni - video
Misiune îndeplinită
Ioan Rotundu
România, bine ai venit în lumea civilizată!
Ioan Rotundu
Stolul de politicieni şi masa îmbelşugată
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă