Să recunoaştem, din când în când, românului îi place să se reîntoarcă la copilărie. O face şi pentru că, realmente, a fost o vârstă frumoasă a vieţii sale. De câte ori nu auzim lumea, spunând în jurul nostru Ce n-aş da să fiu din nou copil!? Merge şi o completare Dar cu mintea de acum! Este, totodată, şi formularea unei dorinţe, îndreptăţite, ardente, chiar. Ar putea să-şi afle loc între cele trei dorinţe, pe care le-ar putea îndeplini peştişorul de aur. Încercarea este la îndemâna oricui, doar peştişorul de aur este pe cale de dispariţie, dacă nu cumva a dispărut deja. Găsim invocarea copilăriei şi în sens peiorativ, privind o anumită persoană, mai mult sau mai puţin dragă A dat în mintea copiilor! Cel care afirmă aşa ceva face trimitere, ori la un moş sau o babă, care intră iute în joaca propriilor nepoţi, ori la aceleaşi personaje, afectate de vreo scleroză sau senilitate, cauzatoare de pierderea memoriei sau de comiterea unor năstruşnicii. Sigur, tot de-ale vieţii! Întru alungarea monotoniei sunt binevenite şi copilăriile adulţilor care, în genere, privesc pe mai tot românul. Odată etalate, farmecul vieţii este parcă altul, numai bun de savurat. Poate conduce, totodată, la lungirea drumului către bătrâneţe, cea cu haine grele. O copilărie bine făcută, bine executată ester dătătoare de un tonus nou şi bun, în căutarea căruia românul nostru se află mereu, chiar galopant. Beletristica română şi universală înscrie file memorabile dedicate anilor copilăriei, desfătând mintea atât a copilului, cât şi a adultului cititor. Şi, nu o dată, conducând la recitire şi iar recitire. Este în firea lucrurilor, în firea românului nostru. Copilăria, ca vârstă, poate fi, pentru mulţi, şi cadrul primelor creaţii proprii, creativitatea necunoscând limite de vârstă. Acum, în multe cazuri, în copilărie, se dezvoltă şi se afirmă germenii ei. Acum este momentul decisiv pentru ceea ce va face românul în viaţă, în restul şi în totul ei. Şi, dacă şansa există, lucrurile pot evolua şi spre genialitate. Cu ceva ani în urmă redăm faza -, angajatul unei instituţii de cultură din zona noastră avea să pună o întrebare unui director nou numit în funcţie Dv. Ştiţi ce este copilăria? S-a iscat, este drept, oarece rumoare, întrebarea însă s-a dovedit oportună, trimiţând la o mai bună judecată şi evaluare a actului de conducere, din partea noului numit, în sensul înţelegerii colectivului, cu bunele şi mai puţin bunele sale, cu erorile umane şi cu slăbiciunile fireşti. Copilăria rămâne un permanent motiv de meditaţie, trebuitoare, indiscutabil. Nicidecum, să zicem, în perioada premergătoare sau marcarea propriu-zisă a Zilei Copilului, că tot se apropie 1 Iunie. (Ionel BEJENARU)