Îndrăgitul joc al copilăriei (româneşti), de-a v-aţi ascunselea, care a făcut deliciul atâtor generaţii de copii, se bucură şi astăzi de o bună practicare, fie şi la nivel mai mare, la vârsta deplinei maturităţi. Astfel, ce frumos se ascund aleşii Neamului de electoratul lor, după finalizarea alegerilor şi validarea lor şi a aleşilor! Sau, ce minunate ascunzători identifică aleşii din organul parlamentar prin cotloanele înaltului for, incluzând aici, negreşit, şi bufetul din dotare! Veselia este la ea acasă, pe măsura fascinantului şi eternului joc. Mai puţin avantajaţi sunt, cum altfel, parlamentarii noştri supraponderali, motiv pentru care ar trebui introdusă şi declaraţia de greutate, de burtă, din startul mandatului şi, periodic, până la încetarea sa. Ea s-ar corobora extrem de optim cu declaraţia de avere, care, împreună, ar da jocului de-a v-aţi ascunselea dimensiuni noi, înălţătoare. O bună eschivare, în sensul ascunderii perfecte a averii reale nu poate duce decât la un succes răsunător, cu mult peste locul doi mondial al Naţionalei de handbal fete a României, loc onorabil, câştigat nu de mult. În condiţiile superioare a însuşirii regulilor şi a continuei perfecţionări a tehnicilor de joc, verificatorii sunt, fără doar şi poate, sortiţi ruşinosului eşec. Oricât de mulţi ar fi, oricât de bine intenţionaţi ar fi. Se creează, oricum, cadrul unui joc frumos, vioi, reţinând interesul (enorm) maselor de privitori, în fond, poporul nostru. De-a v-aţi ascunselea tinde să devină noul joc naţional, cu mult mai interesant decât învechita cină românească. De-a v-aţi ascunselea este un joc agreat şi de funcţionarii noştri publici, avându-i parteneri de joc pe cetăţenii ţării, nişte bieţi şi amărâţi contribuabili, în accepţia lor şi nu numai, funcţionari publici net avantajaţi de noian de abilităţi, lăsându-i pe ceilalţi mereu cu buza umflată, dovedind pricepere desăvârşită în arta pitirii, dosirii, ochind şi valorificând plenar celei mai bune şi asigure ascunzători. Tinerii patriei, urmând exemplul contemporanilor maturi, probează, la rându-le, dragoste şi pricepere pentru acest nobil joc, dăruindu-se cu pasiune. Ascunzându-se dibaci prin baruri şi cafenele, la un cognac, cafea, ţigară, la o idilă, un flirt, reuşesc să nu fie descoperiţi nici de părinţi, profesori, diriginţi şi alte organe. Este semn că vor progresa, neîndoielnic, fapt extrem de folositor pentru etapele vieţii. Naţiunea are cu ce se mândri! În plan mai larg, european, de-a v-aţi ascunselea este un joc premergător integrării noastre, vlăguind, cu prisosinţă, monitorizarea executată de viitorii noştri parteneri occidentali, semn al inteligenţei şi şmecheriei românului. Aşadar, la joc, înainte! (Ionel BEJENARU)