Rareori, la români, opinia publică se manifestă ca ce se cheamă ea. Altfel, ea poate, fără a da greş, fi asimilată noţiunii de gură-cască, un ins sau mai mulţi, simpli privitori la eveniment, în nici un caz acceptând frumoasa ipostază de martor. Se poate şi aşa, întru binele personal, trăsătură care nu dă bătaie de cap sau alte componente anatomice. În caz contrar, te aşteaptă interviuri, sub formă de citaţii în procese, de care te lipseşti cu drag, căci cine ştie ce ţi se mai rezervă, deranjându-te vizibil la nivelul timpului liber, în cazul cel mai fericit. Postura de Gură-Cască este una dulce şi fără complicaţii. Chiar dacă ai văzut una de formă, înduioşătoare, aparent, dar Ţara mai are multe de parcurs în această frumoasă privinţă. Românul, aflat pe post de gură-cască, se pune la punct cu imagini cuvenite, ridicătoare de adrenalină, îşi îmbogăţeşte bagajul personal de imagini, stigmatul de opinie publică neconvenindu-i, lăsându-l, de-a dreptul sau de-a stângul, musai rece. Eforturile forurilor competente întru lămurirea românului de a se integra în sfera opiniei publice, plină de răspundere, de atitudine faţă de ceea ce se întâmplă, ocazional sau frecvent, s-au dovedit, până acum, cel puţin, extrem de zadarnice, încât nu mai miră pe nimeni. Eventual, şi în şoaptă, românul povesteşte celor intimi, celor de-acasă la ce a asistat, la ce nouă experienţă umană i-a fost dat a fi fost de faţă. Este clipa sa de sinceritate, în contradictoriu cu depoziţia sau eschivarea uzitată faţă de organe, cum că a stat cu spatele. Ipocrizie? Lumea românească este plină de eşantioane de gură-cască, satisfăcute că văd pe viu un act antisocial, un accident auto, o bătaie ca-n filme, o hoţie, o crimă, orice, excelent prilej de reflectare a ceea ce este viaţa, cu peripeţiile sale. Diverşi psihologi, abordând probleme, la diverse posturi TV, se căznesc să lămurească românul cu ceea ce este, ca definiţie, opinia publică, contra răsplatei băneşti, într-un demers neapărat inutil şi de neluat în seamă. Foarte multă lume din generaţiile a doua şi a treia este sătulă de sloganul cu opinia publică aparţinător epocii ceauşiste, când din aceasta putea ieşi un act de (curat) bravură cetăţenească. Astăzi, nimeni mai luând vreo atitudine, revine, ca amintire, doar baba română, care la orice vedea, se mira (duios) ai văzut, maică?
, departe de o mai ţine puterile să facă şi altceva. Oricum, gură-cască fiind şi ea, biata, merită tot respectul noilor generaţii, cele care se bucură de faptul că, în materie, au bune predecesoare. Pe românul gură-cască îl întâlnim mereu, implementat în cotidian, mai colorând peisajul politic şters, tern, şi măcar tipul său bucurându-se efectiv de viaţa dinamică a societăţii româneşti. (Ionel BEJENARU)
