Se ştie că până în anul 1895, naşterile, cununiile şi decesele erau înregistrate exclusiv de preoţi. Abia din 1895, starea civilă este ţinută inclusiv şi de către stat. Cum fiecare cetătean al României are dreptul fundamental de a-şi cunoaşte identitatea, strămoşii, aruncarea în timp de zece zile de la promulgarea legii, ultimativ, a acestor singure urme care au tangenţă uriaşă cu un drept fundamental al omului, este un act, nu numai de iresponsabilitate politică, ci şi un act de abdicare a statului de la suveranitatea şi responsabilitatea sa.
M-am confruntat recent cu situaţia de la o parohie care practic nu mai deţine nici registrele născuţilor, nici cele ale cununaţilor, nici cele ale morţilor din anii '50-'70 din secolul trecut, aruncate probabil cu ocazia restaurării bisericii. Să ne imaginăm în ce condiţii obiective şi subiective - aruncăm în timp de zece zile, ultimativ, documente unicat care privesc drepturile fundamentale ale omului.
Cum suveranitatea statului implică nu numai controlul, deciziile, conducerea, ci şi suprema responsabilitate faţă de destinul cetăţenilor săi, distrugerea voită sau ne-voită a singurelor urme ale vieţii de cândva a strămoşilor, de unde aflăm numele lor, vârsta, data naşterii lor, a cununiei, a morţii, înlănţuirea genealogică este un atac incomensurabil asupra unui drept sfânt al cetăţeanului, fie el de etnie română, fie maghiară, germană, evreiască, armeană, ţigănească etc.
Există, aşadar, atâta valoare în aceste documente de stare civilă de până la 1895 încât ele nu pot fi evaluate cu nici un preţ în raport cu drepturile omului. Şi atunci, în caz de distrugere a lor, pe bună dreptate, fiecare cetăţean, de orice etnie şi confesiune, va avea dreptul să dea în judecată statul pentru iresponsabilitatea de a fi aruncat în necunoscut, în timp ultimativ de zece zile, nişte comori care stau la baza unor drepturi fundamentale ale omului: dreptul la trecut, dreptul la rădăcini, dreptul la identitate.
Se ştie că Legea Arhivelor Naţionale include şi suveranitatea statului român, dreptul instituţiei Arhivelor de a administra, supraveghea şi proteja Fondul Arhivistic Naţional, în care sunt incluse şi documentele create de instituţiile religioase. Este, aşadar, ilegal, din punctual de vedere al acestei legi, să arunci în necunoscut, ultimativ, în timp de zece zile, nişte documente extrem de valoroase prin unicitatea lor, fără să ai habar de protecţia lor.
O lege de acest gen trebuie să includă păstrarea definitivă, fără posibilitatea altor ultimatumuri, indiferent cine este proprietarul, în Arhivele Naţionale - unde sunt păstrate în deplină siguranţă şi la dispoziţia cercetătorului onest din ţară şî străinătate - a tuturor matricolelor de stare civilă create până la 1895, de asemenea şi documentele bisericilor, protopopiatelor şi episcopiilor de până la 1918, care, de asemenea, implică dreptul fundamental al cetăţeanului la trecut.
Eu nu vreau să fiu şi eu afectat de cumplitele legi medievale Aprobate şi Compilate, care au durat extrem de mult în Transilvania şi care au ţinut pe strămoşii mei în şerbie şi nu le-au dat posibilitatea să acceadă la şcoli şi să-şi creeze propriile documente care să-mi fie mie suficiente acum pentru a le cunoaşte identitatea şi viaţa.
De aceea, cei care au fost responsabili de acest statut al strămoşilor mei şi care au avut exclusiv posibilitatea să creeze documente, sunt datori, peste timp, să-mi dea dreptul la trecut. Altfel consider că legile medievale ale şerbiei acţionează în continuare şi asupra mea.
Pentru Romanian Global News, Drd.Vasile LECHINŢAN