În pofida conţinutului profund personal, „Memoriile” apărute zilele acestea în Germania sub semnătura regizoarei preferate a lui Hitler, Leni Riefenstahl, sunt confundate involuntar cu cărţile dedicate celui de-al doilea război mondial. Poate şi din cauză că este greu de făcut, pe parcursul cărţii, distincţia dintre „creatorul pur” şi „personajul principal al cinematografiei oficiale hitleriste”. Cu atât mai puţin, volumul nu răspunde la o întrebare esenţială valabilă nu doar în cazul Lenei Riefenstahl: este sau nu vinovat omul de artă dacă susţine prin creaţia sa un regim criminal chiar şi în condiţiile în care nu ştie de crimele regimului, comentează MigNews. În „Memorii”, Leni Riefenstahl se axează cu deosebire pe perioada copilăriei sale: poveştile auzite de la adulţi, pasiunea ei pentru gimnastică, lecţiile de dans şi balet, cât de supărat a fost tatăl său când a auzit de aceste preocupări neserioase ale fiicei iubite, pasiunea pentru filozofie, astronomie, rolul cărţilor lui Jack London, Tolstoi şi Dostoievski în conturarea viziunii sale despre lume. 'În adolescenţă, m-au preocupat în special problemele legate de religie şi cele privind libertatea personală', scrie ea şi naraţiunea confirmă mai departe că libertatea artistei, spiritul ei de independenţă, aspiraţia de a-şi atinge ţelul, fără să mizeze pe fortună, toate i-au conturat în mod indisolubil caracterul. Era mereu preocupată de reuşita sa profesională, iar succesul îl obţine deja în anul 1924, restul trecând pe alături. Nici măcar evenimentele legate de primul război mondial nu pot să-i perturbe ritmul de viaţă dedicat creaţiei. În această naraţiune la persoana întâi, Leni Riefenstahl relatează, pe sute de pagini, drumul său în cinematografie. Succesul neaşteptat al primului său film „Lumina albastră” prefaţează descrierea întâlnirii sale cu Hitler. Pe liderul nazist, Riefenstahl îl descrie aşa cum l-a perceput în acei ani. Nu-şi ascunde admiraţie pentru acesta şi nu se teme să afirme că Fuhrerul a fost pentru ea o personalitate fenomenală, dacă nu genială. De unde atâta patos în cuvintele dedicate dictatorului nazist? A făcut principalul pentru ea în acei ani de efervescenţă creatoare: i-a permis să se manifeste plenar aptitudinile sale creatoare. Restul a interesat-o mai puţin. Sau deloc. N-a fost de acord cu concepţiile ideologice şi politice ale Fuhrerului. Dar în carte nu spune cum îşi manifesta ea acest dezacord. S-a gândit vreodată la consecinţele directe ale vederilor politice ale lui Hitler? Nici asta nu ne dezvăluie. Nici experienţa celui de-al doilea război mondial nu se regăseşte în paginile acestui jurnal. Nimic despre întâlnirea cu Hitler, cu Goebels, filmările congresului partidului nazist la Nurenberg. Creatorul confiscat de actul artistic, o femeie frumoasă, dornică de succes - aceasta este dominanta „Memoriilor”. Nu se interesează ce se petrece în jurul său. Despre asta va afla mai târziu, în chip dramatic. „Pe pereţi erau atârnate fotografii teribile, înspăimântătoare: figuri scheletice ce zăceau, fără viaţă, pe paturi late de scânduri, scheletele acestea mă priveau de pe fotografii cu nişte ochi mari, imenşi de tristeţe şi resemnare. Apoi, acele fotografii cu mormane de cadavre şi schelete. Mi-am acoperit ochii cu mâinile. Nu mai puteam să suport această oroare. Ofiţerul de securitate m-a întrebat: „Ştiţi ce aveţi în faţa ochilor?” „Nu, nu ştiu”- i-am răspuns”.