“Liceenii” – actul de identitate al lui Ştefan Bănică Jr

În fiecare zi de 19 a fiecărei luni din an Pro Cinema va îmbrăca haine de sărbătoare. Iar pentru că această dată este specială pentru el, Pro Cinema îi va invita pe telespectatorii săi să o petreacă în compania unora dintre cei mai îndrăgiţI actori, prezenţI în filme eveniment. Liceenii, difuzat pe 19 februarie de la ora 14:30, film-simbol al generaţiei anilor ’80, dar care a reuşit să impună personaje cu care se identifică adolescenţii din toate timpurile, deschide seria peliculelor care punctează aniversarea lunară a zilei de naştere a Pro Cinema. Ştefan Bănică Jr, interpretul rolului lui Mihai şi Mona Segall, regizor secund la acest film, spun povestea din spatele poveştii de succes care a marcat generaţii la rînd de adolescenţi de toate vîrstele.
Ce a însemnat experienţa “Liceenii” pentru tine?
Filmul “Liceenii” mi-a adus mari satisfactii, mi-a dat un act de identitate, am devenit Stefan Banica Jr., nu mai eram doar fiul tatalui meu.Insa a fost o imagine atat de puternica incit m-a urmarit ani de zile si nu m-a ajutat in cinematografie ani buni pentru alte roluri. Este foarte greu sa depasesti un asemenea succes. Norocul meu a fost ca mi-am vazut in contiunuare de chemarea mea si am mers pe linia mea. Insa e greu ca dupa un film de debut ca acesta sa te mentii, pentru ca succesul isi cere tributul. Una peste alta, o sa-mi amintesc cu mare placere de “Liceenii” si n-am sa uit niciodata aportul lui Nicolae Corjos si faptul ca a avut curajul sa ma distribuie in acest film in ciuda ideilor preconcepute de atunci.
Care crezi că este secretul “Liceenilor”, avînd în vedere că filmul trezeşte şI astăzi aceleaşI emoţii ca acum 20 de ani?
Secretul a fost ca, intr-o perioada neagra din istoria Romaniei, poate in cei mai intunecosi ani din punctul de vedere al unui adolescent care abia deschidea ochii spre viata, in pleiada de pelicule despre comunisti, a aparut un film cu copii si despre copii, care vorbea despre un lucru atat de familiar: anii de liceu. Impactul a fost imens, iar succesul depaseste dupa parerea mea granitele unui film - a fost simbolul generatiei anilor ’80. Faptul ca are succes in continuare este pe de o parte pozitiv - pentru ca oamenii simt nevoia sa-l revada, dar pe de alta parte trist - pentru ca aceste filme nu au niste inlocuitori in timpul actual. Oamenii au in continuare nevoie de un Mihai si de o Dana, de un Nea Marin, sau de un Patraulea, care din pacate nu mai exista si de aceea sunt nostalgici si se uita in continuare.
Care e cea mai frumoasa amintire a ta de la filmările pentru “Liceenii”?
Cred ca cea mai frumoasa amintire legata de acest proiect este si prima. Imi amintesc ca eu eram in armata atunci cand Nicolae Corjos a chemat la probe pentru Liceenii tot Institutul de teatru. Dupa ce acestea s-au terminat a intrebat daca a mai ramas cineva si uite asa a aflat ca mai eram vreo 4-5 studenti in armata la Craiova. Am aflat ca trebuie sa plec din armata ca sa dau o proba la Buftea si chiar nu m-am gandit deloc la lucrul acesta. Pentru mine important era sa ajung acasa, la mama, sa manac o farfurie de mancare normala, m-am bucurat doar ca plec putin de acolo si ca ma intorc acasa. Nici nu m-am gandit la posibilitatea de a lua rolul, insa asa a fost sa fie. M-au mutat din armata de la Craiova la Bucuresti si asa am putut sa ajung la filmari zi de zi.
Dacă ar fi să întorci timpul şI să fii din nou licean, care ar fi primul lucru pe care l-ai face?
M-as bucura din plin de viata de licean, de viata fara responsabilitati, mi-as trai viata. Exista o poezie adolescentina cu care nu te intalnesti decat atunci. Mona Segall, asistent de regie şI regizor secund la filmul “Liceenii”, îşi aminteşte de atmosfera de pe platourile de filmare, dar şi de poznele pe care le făceau tinerii actori...
Ai lucrat ca asistent de regie şI regizor secund la filmul “Liceenii”. Ce amintiri ai legate de producerea acestei pelicule, care are şI astăzi acelaşi succes ca şi acum 21 de ani?
Imi amintesc ca toti cei din distributie, cei care erau elevii, se comportau ca o adevararta gasca dintr-o clasa de liceu. De fapt era, este meritul regizorului Nicolae Corjos, care a facut si castingul si a reusit sa recreeze atmosfera dintr-o clasa de liceu chiar si la filmare. Cand intrai in clasa intr-o pauza de filmare aveai impresia ca tocmai ai ajuns in mijlocul recreatiei intr-o clasa foarte unita din care ti-ai fi dorit sa faci parte.
Cum era Ştefan Bănică Jr. la 20 de ani, ca actor debutant?
Era la fel de indragostit de meseria lui si o facea deja cu foarte multa seriozitate si daruire. Era deja “sufletul petrecerii”, facea pe toata lumea sa se simta bine la filmare, spunea bancuri, dadea porecle, chiar organiza petreceri la care canta la pian.
Care este cea mai amuzantă, sau emoţionantă amintire pe care o ai de la filmările la “Liceenii”?
Daca era o pauza de filmare, toti baietii, in frunte cu Stefan, se duceau sa joace fotbal pe terenul liceului. Ma certam in fiecare zi cu ei din aceasta cauza. Era foarte greu sa ii mai iau de acolo si apoi erau transpirati si murdari, trebuia refacut machiajul si trebuia sa avem camasi de schimb - cate trei pe zi - si eu eram cea care raspundea de prezenta lor la cadru, pregatiti pentru filmare si cu textul repetat!
Dacă ar fi să poţI întoarce timpul înapoi şI să fii din nou liceană, care ar fi primul lucru pe care l-ai face (sau nu l-ai mai face)?
M-as apuca serios de dans si nu m-as mai apuca de fumat. (Nicoleta Alexa)