Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Gastronomie
Reportaje
Religie
Pamflet
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7785 lei
1 USD = 4.3069 lei


Număr accesări
Astăzi:
11410
De la 07 Ianuarie 2003
72447335

Limita de pensionare se va prelungi mai repede decât s-a stabilit

  • 7 December 2009, 23:00
După agitaţia politică din campania electorală care abia s-a încheiat, urmează să se reia mersul firesc al lucrurilor şi este de aşteptat să revină în atenţie proiectele asupra cărora s-a aşternut o vreme liniştea. Printre aceste proiecte sunt şi cele care îi privesc pe viitorii pensionari. În acest an s-a discutat adeseori despre intenţiile de modificare a legii pensiilor. Reprezentanţi ai Ministerului Muncii au lansat în acest an discuţii despre intenţiile legate de modificarea vârstei de pensionare.
Potrivit acestora, din anul următor se va aplica soluţia care să împiedice mărirea fondului pentru pensii. Dacă până recent se ştia că, până în anul 2015 se va ajunge ca femeile să iasă la pensie la 60 de ani iar bărbaţii la 65 de ani, calculele vor fi, se pare, refăcute în aşa fel încât să întârzie pensionarea multora.
Deşi la Casa Judeţeană de Pensii nu se ştie încă nimic oficial despre astfel de modificări în urma cărora femeile vor fi pensionate la 63 de ani iar bărbaţii la 65, se vorbeşte tot mai mult de proiectul în pregătire care le va ţine pe femei mai mulţi ani la muncă până să îşi primească pensiile.
În plus, procesul va fi accelerat astfel încât noua vârstă de pensionare: 63 de ani - femeile şi 65 de ani - bărbaţii să intre în vigoare din 2014 şi nu din 2015. "Se caută soluţii pentru că numărul pensionarilor a crescut şi pentru că mulţi au apelat la pensia anticipată, iar astfel, vârsta medie de pensionare a scăzut. Sistemele de pensionare timpurie au făcut ca din 1990 încoace, numărul pensionarilor să fie mai mare cu 80 la sută", susţine unul dintre reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Botoşani. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (1)]


La Flămânzi, de Moş Nicolae, s-a votat roşu, dar cu pete …portocalii!!!
Două surori cu o poveste de viaţă incredibilă
147.600 de români au votat în afara frontierelor
votul lor a hotărât Preşedintele României
Rezultatele din Chicago si Detroit: 80.85% pro-Basescu
Drumeţie la munte pentru românii din Elveţia
Colindul românesc a împodobit sufletele românilor ortodocşi din Ungaria
Porc în stil Italian
Aluzia Mariei către Ion
Horoscop
Românul şi VINE VACANŢA!
Ţurcanu şi Trandafira
I-a ciuruit!
Program TELE'M Botoşani, marţi
Zeci de apeluri telefonice la 112 în ziua alegerilor
PDL Botoşani - învins acasă, victorios la Bucureşti
Grupul „Cheia Sol” cântă din nou alături de Filarmonica Botoşani
Copiii din centrele de plasament l-au aşteptat pe Moş Nicolae
În sediul PSD – aroganţă şi laşitate
Disperaţi, mogulii continuă lupta
Ioan Rotundu
Profesorii nu vor examen de titularizare organizat în plan local
Spitalele fac economii şi unde nu trebuie
Reglementări privind scutirile medicale pentru elevi
Schimbări fundamentale în Coşula
atât ca mentalitate cât şi la nivelul relaţiilor între români şi ţigani
Criza economică nu a băgat la apă datornicii botoşăneni
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă