Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Sport
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
3470
De la 07 Ianuarie 2003
68483705

Locul unde oamenii mor în picioare

  • Ioan Rotundu
  • 9 February 2014, 23:00
Din nevoi jurnalistice, sâmbătă am fost nevoit să trag o fugă până la Teioasa, cartier al oraşului Darabani. Potrivit spuselor profesorului Constantin Moroşanu, locuitor în cartier, calea de acces a fost deszăpezită de către Primăria Darabani şi se putea intra în sat., Cum am trecut de satul Bajura, şi el cartier al oraşului Darabani, am intrat într-un tunel de zăpadă. Frezele au tăiat troienele de zăpadă înalte de peste doi metri şi au lărgit şoseaua ca să se poată circula pe ambele sensuri, Priveliştea era una uimitor de frumoasă dar care îţi dădea şi fiori de teamă când priveai spre zidurile de zăpadă de două ori mai înalte decât maşina şi care-şi dau impresia că se prăbuşesc peste tine.
La intrarea în oraş am cârnit la stânga, pe drumul care duce spre satul Teioasa şi totodată în lunca Prutului. Drumul este străjuit de-o parte de o pădure care vara răcoreşte aerul şi-ţi încântă ochii cu verdele său odihnitor. Sâmbătă, pădurea era îmbrăcată în promoroacă şi părea stranie. Cu ani în urmă, în vremurile comuniste, în această pădure funcţiona o cabană a cooperaţiei de consum. Cabanier este Stelică Strugaru. Sâmbăta şi duminica dărăbănenii luau pădurea cu asalt ca să ajungă mai repede la cabană. Berea curgea în valuri din butoaiele de lemn iar Stelică învârtea cu meşteşug micii pe grătar. Mirosul de verde crud al pădurii se împletea cu aroma micilor.
În acele vremuri era bine să fii prieten cu Stelică pentru că aveai rând la bere şi mici. Nimeni nu-şi închipuia că peste vreo 25 – 30 de ani, tânărul îmbrăcat cu o bluză albă şi bonetă pe cap, care vorbea tare şi repezit, va ajunge deputat în Sfatul Ţării.
Am trecut de pădure şi am început coborârea în sat. Drumul principal este unul răutăcios. Când se repede într-o cădere abruptă, ba se încovoaie ocolind câte un pinten de deal. Casele sunt răsfirate, cu grădini largi iar uliţele satului sunt înguste şi în cea mai mare parte sub nivelul caselor care le străjuieşte.
La un moment dat şoferul îşi punea problema dacă să mai coborâm sau să lăsăm maşina într-un loc unde am putea-o întoarce. L-am asigurat că suntem pe uliţa uliţa principală a satului şi că după urme au mai trecut şi alte autoturisme. Până la urmă am ajuns la biserica unde slujeşte preotul Nicodim, biserică poreclit㠄Milogul SRL” pentru că de peste zece ani preotul se milogeşte de oameni să facă donaţii ca să termine construcţia bisericii.
Oamenii au tot dat bani dar biserica tot n-a mai fost isprăvită. În schimb, averea preotului a crescut ca din apă iar feciorii săi, Titi şi Răzvan, beizadele sadea, localnicii le spun puşlamale, sunt studenţi la Teologie la Constanţa şi dascăli prin rotaţie la biserica lui tata. Biserica fiind condusă de tata şi cei doi feciori, oamenii din sat au numit-o „Milogul SRL”, având în vedere că în afară de a cere bani cei trei n-au altă preocupare creştinească.
Lângă biserică, pe o uliţă laterală, stătea un muşunoi de om nebărbierit. L-am, întrebat de numele familiei unde voiam să ajung. Omul s-a oferit să ne conducă, spunând că omul căutat de noi stă într-o altă parte a satului. Ne-am întors, şoferul având posibilitatea să verifice dacă putem sau nu urca dealul coborât. Muşunoiul care s-a oferit să ne conducă puţea insuportabil a grajd. Aproape că mă înecam din cauza mirosului dar n-am avut încotro şi am răbdat cu stoicism.
La o troiţă am ieşit din drumul principal şi am intrat pe o uliţă extrem de îngustă. Numai că uliţa începuse a coborî periculos de pieptiş. Şoferul a oprit maşina şi eu mi-am continuat drumul pe jos. După ce am coborât câteva sute de metri am întrebat de nişte copii unde stă familia la care voiam să ajung. În sat sunt mai multe familii în acelaşi nume aşa că am fost pus în încurcătură pentru că nu prea aveam ce detalii să ofer. Mi-şam adus aminte că cel căutat a fost cândva consilier local. Asta m-a scos din încurcătură.
După o altă sută de metri am ajuns şi la poarta celui căutat şi am rezolvat ce am avut de rezolvat. M-am întors la locul unde am părăsit maşina. Şoferul a reuşit s-o întoarcă dar n-am reuşit să urcăm porţiunea de uliţă pe care am coborât-o. Am început să bat pe la porţile porţile caselor să caut un proprietar cu cal. Unii m-au recunoscut ca fiind de la televiziune. Numai că pe uliţa unde noi rămăsesem împotmoliţi în zăpadă nimeni nu avea cal.
Oamenii mi s-au plâns că satul lor este îmbătrânit iar multe case sunt părăsite. Cei mai răsăriţi se trag la şosea, la oraş. Un bătrânel vorbăreţ mi-a povestit că viaţa lor este grea. Iarna nu le intră nimeni în sat iar de salvare nici nu poate fi vorba. „Murim aici, din picioare, iar iarna cu greu ajungem la cimitir. Acum câteva zile a murit o femeie din vale şi am turnat noi cenuşă pe drum s-o poată ridica la deal ca s-o ducă la cimitir” – mi-a povestit bătrânelul cu chef de vorbă, în timp ce eu nu ştiam de unde să cer ajutor.
Până la urmă l-am sunat pe profesorul Moroşanu, i-am spus unde mă aflu şi mi-a promis că îmi trimite oameni să împingă maşina. Între timp la maşină s-au adunat acei gură casă de prin sate să-l vadă pe cel de la Lumea lu’ Rotundu. Fiecare îşi dădea cu părerea dar nimeni nu se înghesuia să ne împingă maşina. Până la urmă tot norocul ne-a ieşit în cale precum flăcăului din pădure căruia i s-a spart roata de la căruţa încărcată cu lemne şi i-a vvenit în ajutor nevoia care l-a învăţat să strecoare un lemn pe sub roată ca să târâie căruţa şi să ajungă acasă.
Omul cu sania a fost de acord să ne tragă până pe buza dealului. În hărmălaia creată şi în îndemnul stăpânului, calul a început să se opintească la deal trăgând maşina. I-am dat salvatorului 20 de lei. Ulterior am aflat că omul i-a băut la barul din sat, împreună cu nevasta. Mi se pare normal să-iu fi băut cu nevasta că într-un sat îmbătrânit este greu să ai şi amantă. Scoşi la liman în uralele celor pe post de gură cască ne-am dus glonţ spre Botoşani. Mi-am jurat în barba spână că până la primăvară, când se va îndrepta vremea, Lumea lu’ Rotundu nu va mai călca prin Teioasa. Spre uşurarea părintelui Nicodim, că pe el voiam să-l fac erou de reportaj.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Bancul zilei: Preotul furios şi Sf. Petru
Horoscopul zilei
Traian Băsescu: România a făcut paşi înapoi din vara anului 2012
Instituţia Parlamentului nu funcţionează la standarde europene avem o problemă în interiorul societăţii, care este extrem de tolerantă la corupţie
Radu Beligan, într-un top al celor mai puternici oameni din lume din domeniul divertismentului
Din culisele şedinţei PNL: Cum şi-a calculat Crin Antonescu şahul la PSD cu ajutorul lui Klaus Iohannis
Avem o sită cu ochiurile foarte mici, nu ne propunem să luăm pe oricine în partid
România sugerează Suediei să interzică cerşetoria pentru a descuraja venirea romilor
Dmitri Medvedev ar fi aţipit în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci
Angela Merkel: Germania nici nu poate visa la un partener mai bun decât SUA în cazul crizei ucrainene
NASA, cu ochii pe Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci
Premieră pentru monarhia spaniolă
Infanta Cristina a apărut în faţa unui judecător prinţesa s-a delimitat de afacerile soţului
Ministrul pentru Imigraţie a demisionat după ce a aflat că menajera sa nu avea drept de muncă în Regat
Traian Băsescu, despre schimbările din Guvern: Iohannis, un câştig pentru Executi
de data asta nu s-a făcut un aranjament la GRIVCO
Traian Băescu, despre relaţia cu Emil Boc: Am fost doi parteneri extraordinari
Statalitatea Republicii Moldova: cronica unei dezintegrări anunţate
Emil Boc anunţă că intră în Fundaţia Mişcarea Populară
Lumea luî Rotundu: Victima lui Ovidiu
Impozitul pus de corupţi,
Pe sărăcia celor mulţi
Ioan Rotundu
Klaus Iohannis: Nu am ajuns la o concluzie astăzi privind preluarea funcţiei de vicepremier şi ministru de Interne
Botoşani: Dumitru Volentiru, legumicultorul înrăit
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă