Locuri de muncă pentru tinerii din sistemul de protecţie a copilului
24 November 2006, 23:00
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani a organizat în cursul dimineţii de ieri, 24 noiembrie, Bursa locurilor de muncă pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului. La bursă au participat 60 de tineri, dintre care 13 au avut norocul de a fi selectaţi pe loc în vederea încadrării. La acţiune au participat şi două clase de elevi din anii terminali ai Şcolii Speciale din Botoşani. Cea mai mare parte din aceşti tineri provin din case de copii. Elevii au venit la bursa locurilor de muncă pentru a se informa cu privire la posibilitatea de angajare la terminarea studiilor şi facilităţile pe care legea le oferă acestor categorii de persoane. Agenţia botoşăneană dispune de foarte multe măsuri active care să sprijine tinerii aflaţi în dificultate în demersul lor de a-şi găsi un loc de muncă, a precizat Iulia Cocriş, directorul AJOFM Botoşani. Aceasta a adăugat că prevederile legale stimulează încadrarea acestei categorii de tineri pentru a-i putea ajuta să ia o decizie. De asemenea agenţia botoşăneană încearcă să-i convingă pe angajatori că prin intermediul subvenţiilor oferite de lege îşi pot diminua cheltuielile cu forţa de muncă şi pot crea noi locuri de muncă. (Margareta NICHIFOR)
Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea,
multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.