Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Cultură
Anunţuri
Economic
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Publicitate
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
12251
De la 07 Ianuarie 2003
122897900

Lucrările la drumul Călărași- Libertatea, în grafic

  • 7 May 2014, 23:00
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu a inspectat, zilele recute, stadiului lucrărilor de modernizare de drumuri județene pe care instituția le are în derulare. De această dată, obiectivul vizat a fost drumul județean 282 H Călărași- Libertatea- DN 24C, a cărui modernizare a fost demarată la începutul acestui an.
Șeful CJ s-a declarat mulțumit de modul în care constructorul își desfășoară activitatea de aducere a drumului respectiv la un stadiu de practibilitate europeană. „Mă bucur că am reușit să demarăm învestiția, iar ceea ce am constatat în teren mă determină să susțin că în cel mai scurt timp, cetățenii din zonă, dar și cei din tot județul Botoșani vor beneficia de o lucrare de calitate și de condiții de trafic mai bune”, a declarat Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Proiectul are o valoare de 6.307.387,25 lei, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 4.996.735,11 lei, iar contribuția Consiliului Județean Botoșani fiind de 101.974,19 lei. Acesta are în vedere modernizarea a 5 km de drum județean pe traseul Călărași- Libertatea- DN 24 C, lucrările presupunând execuția de lucrări de asfaltare, marcare, semnalizare rutieră și alte lucrări specifice. (Liana Anuţei)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Conflict de familie
Horoscopul zilei
Catalin Ivan: O noua suspendare a lui Traian Basescu este putin probabila, nu ar avea sens
Victor Ponta, intrebat daca va demara suspendarea presedintelui in caz ca acesta a incalcat Constitutia: Nu
Aproape 85% dintre romani cred ca statul creeaza mai multe probleme decat rezolva
Preşedintele Băsescu l-a pârât pe Ponta la CCR
Cum motiveaza Victor Ponta refuzul decorarii lui Patapievici si Mihaies
Anunţ Muzeul Judeţean Botoşani
Bancherii: Vrem sa finantam agricutura, dar fermierii nu sunt credibili financiar
Obligarea participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii, neconstitutionala - decizie CCR
Pe ce se mai duc banii TVR: Un judecator considera ca onorariile pentru avocati sunt "disproportionat" de mari
Stelian Tanase ceruse 24.500 de euro fara TVA pentru un contract cu Musat&Asociatii
Basescu a trimis la Guvern un decret de decorare a lui Marcel Opris, Ponta refuza contrasemnarea
Cine sunt candidatii la alegerile pentru 8 mandate de parlamentari scoase la bataie in 25 mai
Miza bataliei electorale
Manifestare tematică la Muzeul Judeţean: „9 Mai şi valenţele sale istorice”
PNL Botoşani: „Dincolo de limitele dezbaterii politice oneste și argumentate, se află ipocrizia PSD” (P)
Sondaj în județul Botoșani: 77% dintre botoșăneni împotriva candidaturii lui Țurcanu în locul lui Diaconu (P)
Dragi copii părinţi, bunici,
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog