Fulgii cad neîncetat,
Iar zăpada sclipitoare
Se aşterne peste sat.
Cu peniţa-i fermecată
Versului nemuritor dă viaţă,
Înşirând mărgăritare,
Ca mărgelele pe aţă.
Plopii fără soţ sau lacul
Vor desigur să-l inspire,
Pentru ca odat` citite
Pe nimeni să nu mai mire.
Frumuseţe fără margini
Se degajă-n al lui scris
Căci citind, întotdeauna
Ţi se pare că-i un vis.
Este realitatea pură
Oglindită-n vers măiastru,
Ca de Voroneţ albastru
Sau splendoare de natură.
Eminescu e al nostru,
Locul lui nu-i în infen,
Căci prin arta-i minunată,
Este şi va fi etern.
Prof. Liviu Pânzaru