Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Economic
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Religie
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7524 lei
1 USD = 4.3164 lei


Număr accesări
Astăzi:
1815
De la 07 Ianuarie 2003
71367086

Lumea lu Rotundu

  • 27 April 2011, 23:00
Trecând în volum o parte din reportajele realizate pentru “Jurnalul de Botoşani” în ultimii patru ani, Ioan Rotundu-Dângeanu ne oferă, la începutul acestei primăveri, o carte incitantă, cu personaje reale, selectate dintr-o lume pe, conform titlului, şi-o asumă, dar care, în fond, este lumea noastră, a tuturor. Cartea este, chiar dacă autorul nu ţine să specifice acest fapt, o continuare a celei intitulate “ Politică, alcool şi tutun”, apărută în urmă cu doi ani şi a fost tipărită, ca şi aceasta, la Editura “Agata” din Botoşani.
Jurnalistul Ioan Rotundu-Dângeanu, prin prin profesie, un om implicat în realitatea imediată, pe care o redă, în pagini scrise sau on line, cititorilor săi. Spre deosebire de cei mai mulţi dintre confraţii săi, el practică meseria de ziarist în scopul în care aceasta a apărut: să avertizeze asupra derapajelor de la regulile după care funcţionează o societate normală, să sancţioneze pe cei care, ajunşi în demnităţi publice, folosesc această oportunitate nu în interesul celor care i-au promovat, ci în scop personal, şi nu în ultimul rând, să facă publice faptele pozitive, care pun în valoare personalităţi sau acţiuni deosebite ale unor comunităţi.
Conştient că presa nu este un loc comun, un mijloc ca oricare altul de a-ţi asigura existenţa, autorul volumului de faţă este adeptul rolului educativ al acesteia, relatând în reportajele sale fapte reale, reale, pe care, afirmă, “ ... le-am prezentat în toată goliciunea, hidoşenia şi monstruozitatea lor”, considerându-le modele de neurmat pentru generaţiile care vin din urmă . Pentru a demonstra că presa poate, şi trebuie să fie un mijloc de control al societăţii, de limitare şi combatere a faptelor antisociale , a abuzului de putere şi a imposturii, el nu se sfiieşte, asumându-şi toate riscurile, să redea numele reale ale personajelor reportajelor sale, oricare ar fi acestea, sancţionându-le public faptele.
Un loc aparte este acordat în această carte politicienilor, cei care ne reprezintă, şi care sunt responsabili de starea de azi a Romaniei, departe de ceea ce era de aşteptat, după schimbarea de regim politic din decembrie 1989.
Veştejind prestaţia oamenilor politici, cu trimitere firească la cei care au fost mandataţi să reprezinte interesele botoşănenilor în consiliile locale, judeţene sau în Parlamentul României, Ioan Rotundu-Dângeanu dezvăluie în volumul de faţă „ ...metodele, mijloacele prin care politicienii au obţinut mult râvnitul mandat al funcţiei eligibile şi odată cu el accesul la privilegiile puterii ” cu speranţa că , sancţionând public faptele reprobabile, va feri
generaţiile viitoare de comiterea aceloraşi greşeli. Promisiunile fără acoperire, demagogia, prezenţa ostentativă la manifestările publice cu largă participare unde fac exces de popularitate, sunt doar câteva dintre cele la care autorul se referă în reportajele incluse în volumul de faţă.
Intre cele trei capitole ale cărţii, cel, intitulat „Reportaje politice”, cuprinde reportaje în care se regăsesc unele dintre ideile enunţate mai sus. El face referire, între altele, la lipsa de cultură politică a primarilor din satele judeţului, pentru care alegerile europarlamentare nu au nici un înţeles, nesinchisindu-se de prezenţa locuitorilor la vot, („Picanterii electorale”), la cariera lamentabilă a liberalului Cornel Popescu, ajuns din fruntaş al organizaţiei judeţene, un anonim („Alungat de haita liberală”) sau, ca un lucru pozitiv, la implicarea primarilor din Hudeşti şi Rădăuţi Prut, în salvarea celor afectaţi de inundaţiile catastrofale din vara anului 2007 („Puhoaiele se retrag, nenorocirile rămân”).
Reportaje cu şi despre oameni politici, sânt incluse şi în primul capitol al cărţii, intitulat „ Lumea lu Rotundu „. Reţinem, dintre acestea, pe cele care au ca subiect câţiva primari, unii aflaţi la al doilea sau al treilea mandat, a căror prestaţie în folosul comunităţilor pe care le conduc, este cel puţin lamentabilă. O dovadă a acestui fapt, o constituie formalismul cu care organizează puţinele activităţi pe care ei, sau predecesorii lor au dorit să le tradiţionalizeze.
Autorul constată astfel că, „Sărbătoarea caşului” de la Frumuşica, a constituit, pentru primăriţă, mai ales un prilej de a-i oferi soţului, preot în localitate, ocazia de a ţine slujba de lăsatul secului şi în aer liber, decât promovarea produsului cu pricina. Despre caş şi alte produse asemănătoare, reporterul a remarcat prezenţa acestora, doar pe o singură masă, participanţilor oferinduli-se însă, într-o generoasă completare, „standuri cu gablonzuri ţigăneşti şi articole pentru copii şi tineret gen kitschuri”(„Sărbătoarea satului”).
Cam aceleaşi lucruri se poate spune şi despre „Festivalul harbuzului” de la Lunca, neinspirată manifestare într-o localitate în care toţi locuitorii sunt „harbuzari din tată-n fiu”, pentru care s-au cheltuit 200 milioane lei, unde, în mod aproape firesc, la loc de cinste s-au aflat gablonzurile, articolele de pasmanterie, armele-jucării din plastic, ochelarii de soare din acelaşi material şi baloanele comercializate de ţigani, care, la fel de firesc, au fost expuse pe aleea centrală. Harbujii, vedetele manifestării au fost împinşi într-un perimetru lateral, necăutaţi de nimeni, doar profesorul Mircea Dănuţă cumpărând câţiva pentru acasă.(„Festivalul harbuzului, debut cu ghinion”).
Nu departe de primarii de mai sus, este primăriţa din comuna George Enescu, din iniţiativa căreia, tradiţionala manifestare dedicată marelui compozitor, organizată în luna august, în curtea casei memoriale de la Liveni, cu concursul orchestrei simfonice din Botoşani, a fost golită de conţinut, prin transformarea în festival folcloric şi mutarea la Dumeni, aproape de primăria comunei.
Spre deosebire de cartea anterioară, la care am făcut referire, cea de faţă cuprinde un număr semnificativ de reportaje care privesc şi alte domenii decât cel politic, fie pentru faptul că, asemeni celor mai mulţi dintre noi, autorul a constatat că reacţiile faţă de faptele relatate, au fost aproape insesizabile, fie pentru reporterul nu se poate cantona doar într-un sigur domeniu, lăsând la o parte pe toate celelalte.
Remarcăm, prin urmare, o suită de reportaje al căror subiect îl reprezintă cultura, domeniu în care judeţul Botoşani poate fi considerat, prin ceea ce are şi prin potenţial, unul dintre primele judeţe ale ţării. Dintre acestea, atrag atenţia, cele referitoare la colecţia de ceramică neolitică aparţinând culturii Cucuteni, lăsată de profesorii Ortansa şi Aristotel Crâşmaru şcolii din Drăguşeni, preluată de fundaţia ce le poartă numele, înfiinţată de preotul din comună, colecţie despre care nu se mai ştie nimic („Expediaţi brutal în negura uitării”), la destinul nemeritat al lacului lui Eminescu, de la Ipoteşti, pe care nici până acum oficialităţile judeţului nu au reuşit să-l treacă în domeniul public pentru a-l putea amenaja şi ocroti („O carte de vizită ruşinoasă”), la dispariţia unor meşteşuguri tradiţionale, precum cel al confecţionării măştilor folclorice practicat la Vorona de Gheorghe Tugui şi preluat de fiul acestuia, care nu are însă cu-i să-l transmită mai departe şi cel al confecţionării cobzelor, practicat de rapsodul Constantin Negel din Coşula, dispărut, odată cu acesta („Au luat secretele profesiei în mormânt”) sau la manifestările primei ediţii a zilelor localităţii Vorniceni, marcate de lansarea a două volume monografice şi a unuia dedicat tradiţiei folclorice locale (Zilele satului Vorniceni”).
Evadând din arealul judeţului, jurnalistul dedică mai multe reportaje prezentării excursiei făcute, în vara anului 2007, în Transilvania. Intitulat „Adevărata Romanie”, capitolul care le cuprinde, evocă peisajele minunate ale Tării Moţilor, Tării Haţegului, Cheilor Turzii, Văii Arieşului, locuri cu „..o încărcătură spirituală covârşitoare” care fac din România „...o adevărată Grădină din Carpaţi”, pe care, „din snobism mulţi nu vor să o cunoască, preferând să-şi petreacă concediile în Bulgaria, Grecia sau Austria”. Prin includerea acestor reportaje, afirmă autorul în prefaţa volumului „...am dorit să deschid cititorului pofta de a vizita mai întâi excepţionalele privelişti naturale ale ţării, ca apoi să le poată compara cu cele ale altora. Va descoperi cu uimire că frumuseţile noastre n-au pereche”.
Captivantă şi incitantă în acelaşi timp, cartea „Lumea lu Rotundu” ni-l relevă pe Ioan Rotundu-Dângeanu, ca pe o personalitate marcantă a presei botoşănene de azi, o voce curajoasă în slujba binelui, moralei şi bunului simţ, care alături de Traian Apetrei şi Florentin Florescu pot fi consideraţi printre puţinii jurnalişti autentici ai Botoşanilor. Il aşteptăm şi cu alte asemenea cărţi şi credem că volumul de faţă se va bucura de aprecierea cititorilor şi de ce nu şi a eroilor reportajelor sale, care fără voia lor, vor rămâne în istorie, ca pildă pentru mentalităţile unui timp pe care sperăm să-l depăşim cât mai repede.
Istoric Gheorghe Median

Articol apărut în revista de literatură „Luceafărul”, Editura Agata Botoşani, aprilie 2011


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (3)]


Horoscop
Bancul zilei: Adevăratul bărbat
Caricatura zilei
Pe la IŞJ Botoşani lucrurile sunt mai putrede ca în Danemarca
Oprişanu, directorul de spital cel mai harnic
Spitalul Truşeşti a devenit cămin de bătrâni
Comunicat de presă Electroalfa
Liceeni în gardă
A primit un dar de suflet de la Mitropolitul Moldovei
Ce n-a făcut statul face Victor Mihalachi
300 de elevi cazuri sociale vor fi bursieri
Piedici la angajare pentru medicii cu competenţe limitate;
Vicepresedintele PE este acuzat că a plagiat lucrările unor academicieni pentru a-şi lua doctoratul
Echipa de prim-vicepreşedinţi ai lui Boc: Flutur, Anastase, Falca si Oltean
Un doctorand al Universităţii Harvard a fost ales lider politic al tibetanilor, în locul lui Dalai Lama
Câteva date despre monarhia Regatului Unit al Marii Britanii şi Prinţul William de Wales
Personalul centralei nucleare Kozlodui, evacuat după o creştere a nivelului radiatţilor
Gazprom prognozează majorări masive de preţuri pentru gazele naturale
500 dolari/mia de metri cubi
Hoţie fără precedent la Casa Agronomului şi Camera Agricolă
tartorul este Gheorghe Dănilă
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă