Poate că ar fi fost potrivit să trecem şi pe la muzeul cu exponate din activitatea minieră dar gazda de la pensiune ne-a explicat că în muzeu pot fi văzute nişte uniforme de miner, lămpaşe şi ceva mostre de roci. Numai că nu ne-a sfătuit să ne vedem de drum dar noi am înţeles aluzia sa şi asta am şi făcut.
Oraşul Haţeg este ceva mai plin de viaţă ca Petroşanii şi mai bine sistematizat urbanistic. Un orăşel de munte curat şi frumuşel. Ne-am informat de la un localnic cum putem ajunge la rezervaţia de zimbri. Aşa am aflat că rezervaţia era în drumul nostru şi nu putem trece fără s-o observăm pentru că statuia unui zimbru este chiar într-o curbă a şoselei şi în faţa unei pensiuni.
Într-adevăr, nu poţi trece prin aceste locuri fără să nu observi că în zonă se află o rezervaţie de zimbri. De la şosea până la rezervaţia propriu-zisă se merge prin pădure cam un kilometru. La poarta de intrare este amenajată o mică cabană unde se află ghişeul de unde se eliberează biletele de intrare: 6 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru elevi. În ce priveşte filmarea cu camere profesionale nu există nicio oprelişte. De la cabană la până la gardul care-i desparte pe vizitatori de zimbri se mai merge câteva sute de metri.
Pe zimbri i-am găsit păscând sub un arbore (foto 3). Îşi vedeau de ale lor neluând în seamă vizitatorii care se căţărau pe gard să-i fotografieze sau căutau poziţii prin găurile gradului pentru a-i putea vedea mai bine. Printre animalele adulte se putea vedea şi un pui. I-am admirat, i-am filmat şi comentat pe seama lor după care ne-am continuat drumul spre Castelul Corvinilor din Hunedoara (foto 2).
La castel am ajuns pe la ora amiezii. În faţa ghişeului de unde se procurau biletele era o puzderie de turişti. Aveam să aflăm de la ghid că zilnic vizitează castelul între 2 şi 4 mii de turişti. Pentru adulţi costul unui bilet este de 35 lei. Separat am mai plătit 30 de lei pentru a beneficia de un ghid autorizat cu care să putem filma în interior. Nu am plătit taxă de filmat pentru că am beneficiat de gratuitate din partea Primăriei Hunedoara care patronează castelul.
Filmările au durat cam două ore iar ghidul, muzeografă de profesie şi de etnie germană, a fost extrem de amabil cu noi şi a acceptat să se supună regulilor noastre de filmare. În aglomeraţia de pe scările înguste care duc spre etajele superioare ale castelului şi chiar în turnurile de veghe şi apărare a trebuit să reluăm anumite secvenţe. Am filmat în întreg castelul, de la Camera de aur la Turnul fierarilor, de la Sala Dietei la camerele private ale foştilor stăpâni ai castelului şi domniţele lor.
În timp ce filmam şi discutam cu ghidul despre anumite detalii informative într-un domnitor nobiliar s-a apropiat de noi un grup de vizitatori care au exclamat surprinşi: Lumea lu Rotundu aici? Bucuria le-a fost mare şi au năvălit cu întrebările peste noi. A fost rândul ghidului să devină curioasă şi să ne ceară explicaţii. Când a aflat că filmăm pentru o emisiune atât de populară la Botoşani a devenit şi mai cooperantă cu noi. Cu dorohoienii am filmat o secvenţă separată după care le-am urat călătorie uşoară către casă.
Castelul lui Ioan de Hunedoara, numit şi al Corvinilor, are mai multe legende. Două sunt cel mai des povestite. Povestea celor doi turci luaţi prizonieri care au fost puşi să sape o fântână in stânca pe care este ridicat castelul, având promisă libertatea dacă dau de apă. După 15 ani de săpat, la 27 de metri au dat de apă. Numai că stăpâna castelului, o văduvă extrem de cotoroasă, cum ne-a explicat ghidul, i-a decapitat. Înainte de a fi decapitaţi, unul dintre turci au săpat în piatră inscripţia Apă aveţi, inimă n-aveţi.
O altă poveste ne-a relatat-o ghidul în camera de tortură. O domniţă acuzată de adulter a fost chinuită pe scaunul cu ţepi metalici (foto 1) să recunoască fapta. A recunoscut şi a fost decapitată în curtea interioară a castelului.
Reportajul realizat merită a fi văzut atunci când va fi difuzat pentru că el cuprinde multe imagini şi explicaţii ale ghidului care, în general, nu sun t oferite turiştilor care n-au ghid însoţitor.
(Va urma)