Florin Străteanu (foto) locuieşte în satul Călineşti, comuna Cândeşti, dar el nu poate dormi de grija necazurilor celor din comuna Mihăileni. Omul a insistat vreme de vreo două săptămâni să mergem la Mihăileni pentru că acolo se petrec grave abuzuri din partea agentului şef de poliţie Cătălin Surdu. A mai ţinut Florin să ne asigure, în mod confidenţial, că el nu-i un oarecare, ci este chiar informatorul direct şi nemijlocit al comisarului şef Viorel Şerbînoiu, adică al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani .
Deşi ne-a venit şi ne vine greu să credem că şeful Poliţieii ar dialoga direct cu Florin, totuşi ne-am hotărât să ne deplasăm la Mihăileni cu intenţia declarată de a şi filma reportajul pentru a fi difuzat pe Tv SOMAX în cadrul emisiunii „Lumea lu’ Rotundu”, de vineri, ora 17.00
Florin ne-a aşteptat şi ne-a condus la primul caz despre care ne-a avertizat că este implicat şeful de post Surdu, care ar fi amantul fetei numitei Elena Coop, cumnată şi vecină cu Maria Maftei, cea hărţuită abuziv de către poliţist.
Maria Maftei (foto 2) este o femeie trecută de 70 de ani, dar cu mult nerv în vorbă şi faptă. Ea ni s-a plâns că vecina, care este şi cumnata ei, a intrat abuziv în proprietatea sa pe o adâncime de doi metri de la hat. Deşi a reclamat peste tot: poliţie locală, primărie, parchet şi judecătorie nu i s-a făcut dreptate. Nu i s-a s-a făcut dreptate pentru că agentul şef de poliţie este om de casă al cumnatei sale Elena Coop şi amant al fiicei acesteia, o femeia de vreo 35 de ani, aflată acum în Italia „la muncă”, după cum ne-a sugerat mătuşa Maria.
Ura dintre cele două cumnate este una viscerală. Chiar în prezenţa noastră cele două mai că nu s-au încăierat. Pe lângă intrarea ilegală în grădina sa, mătura Maria îşi mai acuză cumnata că a dezmoştenit-o de o altă suprafaţă de pământ, declarând oficialităţilor că ea nu este moştenitoare, adică rudă cu decedatul. Şi mai susţine mătuşa Maria că în familia cumnatei s-ale s-a petrecut o crimă, fiul omorându-şi tatăl, dar că totul a fost acoperit de poliţistul Surdu.
Mătuşa Elena Coop (foto 3) , şi ea trecută de 70 de ani, vânoasă la vorbă şi trup, declară că are o cumnată nebună, reclamagioaică de profesie, conflictuală cu toată lumea. Soţul ei a murit de băutură şi nu ucis de băiat, iar şeful de post o vizitează, dar nu pentru fată, care este plecată în Italia. Ne-a solicitat s-o credem pe cuvânt, pentru că ea aparţine cultului penticostal şi nu poate minţi. Iute mătuşa Maria ne-a şi explicat că „penticostala” minte de îngheaţă apele.
Şi mătuşa Maria, şi mătuşa Elena ne-au arătat documente din care reieşeau că fiecare avea dreptate asupra terenului aflat în dispută. Mai mult, mătuşa Maria ne-a arătat documente eliberate de Primăria Primăria Mihăileni pentru Postul de Poliţie Mihăileni prin care i se recunoştea dreptul de proprietate, dar şeful de post n-a vrut în ruptul capului să-i recunoască dreptatea. Aşa că, în decembrie 2009, şeful de post s-a deplasat pe proprietatea mătuşii Maria şi sub protecţia sa a pus-o pe mătuşa Elena să bată pari de o nouă grăniţuire prin care a intrat în grădina mătuşii Maria cu doi metri în adâncime.
Pentru că Maria Maftei l-a reclamat pe poliţist la Parchet, şi poliţistul a chemat-o în judecată pentru denunţ calomnios. Numai că procurorii au scos-o pe Maria Maftei de sub urmărire penală, semn că femeia ar avea ceva dreptate în toată această tărăşenie.
Primarul Laurenţiu Barbacaru a recunoscut că între cele două cumnate există o fâşie de pământ care se suprapune, dar, susţine dumnealui, a comunicat Judecătoriei Dorohoi toate informaţiile necesare să facă dreptate. Cum pe rolul Judecătoriei Dorohoi se află un alt proces deschis de Maria Maftei, poate că judecătorii vor face lumină.
Cum rămâne cu amestecul poliţistului Cătălin Surdu în tot acest scandal n-am reuşit să aflăm. La sosirea noastră în Mihăileni, întâmplător sau nu, poliţistul a plecat cu „treburi urgente” la Botoşani. Iar ajutorul său n-a dosit să dialogheze cu noi pe motiv că şeful este cel care cunoaşte cazul.
A mai rămas o enigmă de dezlegat. Ce interes avea Florin Străteanu să insiste asupra noastră pentru a ne aduce la Mihăileni? (Va urma)
Ioasn Rotundu