Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Economic
Editorial
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
11552
De la 07 Ianuarie 2003
122871619

Macovei nu crede că primăriile vor putea plăti salariile profesorilor

  • 30 January 2011, 23:00
Ada Macovei, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean susţine în continuare că pentru multe primării va fi aproape imposibil de rezolvat problema salarizării cadrelor didactice în acest an, după ce unii profesori s-au ales în instanţă cu decizii judecătoreşti care le dă dreptul ca la reîncadrarea pe salarii duble.
De altfel, inspectorul şcolar general susţine că nu sunt puţine deciziile judecătoreşti în acest sens, în condiţiile în care restul cadrelor didactice nu vor beneficia de reîncadrarea cu salarii mari, ci de reîncadrarea pe legea în vigoare la acest moment.
„În primul rând, acolo unde sunt multe cadre didactice care au hotărâri judecătoreşti în acest sens, primăriile nu ştiu cum se vor descurca cu banii pentru salarizare, după ce reîncadrările s-au făcut după hotărârile date de instanţă. Nu mai punem la socoteală că nu este corect să se creeze diferenţe la salarii, şi încă destul de mari, între cadrele didactice cu aceeaşi pregătire, doar pentru că unii au câştigat procese”, declară inspectorul general Ada Macovei. Săptămâna trecută,
Ada Macovei li s-a adresat direct primarilor pentru ca aceştia să caute soluţii din timp la problema salarizării cadrelor didactice. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Coada la români
La Corni, promisiuni electorale de-ţi stă mintea-n loc
„Alungaţi mafia din Primăria Corni”
a cerut deputatul Nicolae Rebenciuc la acţiunea de lansare a candidatului PDL
Mii de deţinuţi au evadat din două inchisori
bilanţul morţilor depăşeşte 100
Revoltele se vor răspândi în tot Orientul Mijlociu
arabii vor răsturna tiranii susţinuţi de SUA
Un important lider islamist revine in Tunisia
după 22 de ani de exil
ăCererea liderului PSD de pichetare a sediilor PDL, una "tipic Ponta, tipic procuror nereuşit"
Alianţa PSD-PNL e "singura şansă pentru a opri mafia PDL".
Un nou superciclu de creştere al economiei mondiale
de Cristian Orgonas
SUA cer eliberarea imediată a unui diplomat care a împuşcat mortal doi motociclişti
Guvernul va cheltui 1,2 milioane lei ca să afle opiniile romanilor
respondenţii primesc cate 15 lei
UDMR nu are niciun motiv să se gândească la o ieşire din coaliţia cu PDL
Tânărul Ponta are apucături de bătrân comunist
de Stefan Vlaston
O româncă din Chişinău ce a dormit sub cerul liber in Italia are acum propria afacere
Dezamăgire şi dezgust
Ioan Rotundu
Se schimbă lumea. Încotro?
Ioan Rotundu
Iablonschi a fost ales preşedintele OT – PDL a municipiului Botoşani
„Spitalele care nu au linie de gardă se vor autoexclude”
a declarat subprefectul Silvana Tudorache
Sâmbătă, Tineretul PDL din judeţ şi-a ales liderul
Casa de Pensii Botoşani zine că n-a greşit la calcularea pensiilor pe louna ianuarie
Maternitatea vrea un compartiment care să se ocupe de gravidele şi lehuzele casnice
Un nou regulament de acordare a sporurilor în sistemul sanitar
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog