Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Publicitate
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
24118
De la 07 Ianuarie 2003
122909767
Mai nou,

Ministerul Sănătăţii se ocupă de manipularea cadavrelor. Potrivit

  • 16 June 2011, 23:00
unui proiect de act normativ privind manipularea cadavrelor, spitalele vor trebui să amenajeze, în fiecare secţie, câte o cameră pentru păstrat cadavrele.
După constatarea decesului în cazul unui bolnav decedat în spital, cadavrul nu va fi dus imediat la morgă, ci va fi păstrat, timp de două ore, în secţia în care a fost internat pacientul, într-o cameră special amenajată.
Spitalele vor fi obligate să îşi amenajeze încăperi destinate acestui scop. Actele medicale post-mortem care trebuie realizate de către membrii familiei, în cazul persoanelor cărora li se confirmă de către medici moartea cerebrală, vor trebui făcute la interval de cel puţin 6 ore pentru adulţi şi copii cu vârsta de peste 7 ani şi după un interval de cel puţin 12 ore pentru copiii sub vârsta de 7 ani.
În cazul cadavrelor nerevendicate de familii, se va anunţa în scris primăria pentru a efectua demersurile pentru înmormântarea gratuită. Proiectul de act normativ a fost pus de Ministerul Sănătăţii în dezbatere publică. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Căsnicie fericită
Anunţ angajare
COMUNICAT DE PRESĂ – APIA Botoşani
Caricatura zilei
A leşinat pe treptele Guvernului
Preşedintele Greciei cere politicienilor să dea dovadă de responsabilitate
Ungaria se opune reformei teritorial-administrative din România
Emil Boc vrea impozitarea suplimentară a celor cu mai multe case
SUA iau Moldova sub aripa lor ocrotitoare
O echipă de cercetători a reuşit să transforme celulele pielii în neuroni funcţionali
România oferă Japoniei apă plată în valoare de 50.000 de lei
transportul costă 383.000 de lei
Primarii vor verifica apele din fântâni sub aspectul calităţii
Lunile de vară, prilej de câştig pentru unii elevi şi studenţi
Profesorii nu s-au înghesuit în comisiile de Bac
aşa cum au făcut în anii anteriori
Oprişanu critică poziţia verilor Flutur
Preşedintele CJ boicotează reforma administrativă a Guvernului PDL
Ţşâbuleac se împăunează cu meritele lui Conţac
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog