Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
18491
De la 07 Ianuarie 2003
90745460

Majorarea preţurilor la energie şi gaz scoate botoşănenii în stradă

  • 16 March 2006, 23:00
Mărirea tarifelor la gaz şi energie electrică a trezit nemulţumiri şi la Botoşani. În acest sens va avea loc un protest faţă de creşterea preţurilor la utilităţi, protest organizat de Uniunea Sindicală Teritorială (UST) – filiala judeţeană Botoşani din cadrul Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) “Cartel ALFA”. Aceasta îşi declară dezacordul faţă de politica de preţuri la gaze naturale şi energie electrică promovată de Guvern. “Suntem de părere că majorarea aberantă şi nejustificată a preţurilor la aceste utilităţi reprezintă încă un atentat de netolerat la buzunarul şi aşa subţire al românilor. Intenţionăm ca la începutul săptămânii să tragem un semnal de alarmă printr-un protest în faţa Prefecturii. Astăzi (n.r. 16.03.2006) vom înştiinţa Primăria municipiului Botoşani iar luni, la orele 11.30, circa 20 de persoane vor picheta Prefectura”, a precizat Marius Oroşanu, preşedinte al UST Botoşani din cadrul CNS “Cartel ALFA”. Acesta precizează că nemulţumirea populaţiei este cu atât mai îndreptăţită cu cât, conform statisticilor, România se menţine, în mod constant, ţara cu tarife la energia electrică peste media europeană, în condiţiile în care alături de Bulgaria, România rămâne în continuare ţara cu salariile cele mai mici din Europa. “Prin această pichetare vrem să transmitem faptul că salariaţii, pensionarii, cei pe care îi reprezentăm, nu mai pot face faţă la aceste alinieri la standardele Uniunii Europene şi că va trebui să se găsească o soluţie. Solicităm Guvernului să adopte o politică coerentă de preţuri care să aibă în centru protecţia socială a populaţiei şi interesele industriei româneşti. În acest sens considerăm necesară fie o compensare la nivel naţional, în raport cu majorarea tarifelor la utilităţi, fie o revizuire a calendarului de creştere a preţurilor, sincronizată cu creşterea puterii de cumpărare a consumatorilor”, a precizat Marius Oroşanu. Acesta consideră că o astfel de majorare va avea urmări dezastruoase atât la nivelul consumatorului industrial, cât şi la nivelul populaţiei, printre care: falimentarea industriei de prelucrarea gazului natural şi desfiinţarea a 10.000 de locuri de muncă în regiuni preponderente monoindustriale; un efect pe orizontală prin apariţia unor probleme în lanţ asupra întregului ansamblu economic determinat de oprirea combinatelor chimice; majorarea preţului la energie termică, în condiţiile în care la producerea energiei termice se foloseşte gazul metan în proporţie de 60%. “Nu avem putere să schimbăm decizia dar sperăm să aliniem alături de noi mai multe voci care, unite, să ducă la schimbarea acestei strategii. Am fi foarte încântaţi dacă vor veni oameni din municipiu Botoşani pentru a transmite această susţinere a acţiunii noastre. Dacă nu se rezolvă nimic prin această pichetare pe data de 24 martie 2006, la nivelul CNS “Cartel ALFA” se va desfăşura şedinţa comitetului general unde se va hotărî pasul următor în această acţiune. Cu siguranţă va urma un miting la nivel naţional şi, de asemenea, nu excludem posibilitatea unei greve”, a adăugat Marius Oroşanu. (Carmen Iacob – STANCIU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comentariu la comentarii (XLVI)
Horoscop
Destrămarea mitului Tofan
* botoşăneanul, S.O.V. şi Voiculescu au râvnit la Rafo şi Petrom
Program sabotat de treptele Prefecturii
Primar prins la drumul mare
Salariaţii DGASPC iau cu asalt Prefectura
Euroregiunea se vrea un exemplu de colaborare în Europa
Comisia de heraldică naşte controverse
Slalom sportiv printre gardurile birocraţiei
Deschiderea oficială a Centrului de informare pentru şomeri
Surprize neplăcute ale popularilor în judeţ
Marcel Bejenariu este noul secretar general al Euroregiunii
Se vor înfiinţa organizaţii ce practică pescuitul comercial
Verificarea aplicării Legii 247 va continua
Agenţii economici trebuie să se adreseze Camerei de Comerţ
Examen medical la reluarea activităţii
Medicamente ieftinite cu cinci la sută
Accidentată grav la intrarea în Dorohoi
Răniţi grav într-un accident rutier
Transportatori controlaţi de poliţişti
Cosmetice contrafăcute pe pieţele botoşănene
Şi-a dat foc la propriul grajd
Hrana sugarilor asigurată până în luna mai
Românul şi clasa de mijloc
Cerc pedagogic al directorilor şcolari
Direcţia de Cultură sprijină integrarea în UE
Descentralizare cu concurs pentru directori
Bătrânii de la Leorda vizitaţi de elevi
Întâlnire pentru sprijinirea pescarilor
Adrian Năstase: Prin demisia mea se deschide calea unor noi complicaţii politice
UDMR susţine candidatul Alianţei D.A. la şefia Camerei Deputaţilor
Călin Popescu-Tăriceanu nu este interesat să candideze la Preşedinţie
Tăriceanu afirmă că între el şi şeful statului nu sunt discuţii pe ton ridicat
Mircea Geoană îl cheamă din nou în Parlament pe primul-ministru
Funcţia de preşedinte executiv al PSD nu va mai exista în viitorul statut
Dragoş Petrescu este nominalizat de Administraţia Prezidenţială pentru Colegiul CNSAS
Controalele la graniţele UE se vor schimba pentru cetăţenii români după aderare
Un traficant de ouă de dinozaur deferit justiţiei americane
Regizorului filmului Crash anunţă că va face un film despre Administraţia George W. Bush
Japonia - o nouă sinucidere în grup prin Internet
Gardieni despăgubiţi cu câte 1 milion de lire sterline pentru că... şi-au făcut meseria
Madonna are din nou probleme cu cenzura
Femeiile din spatele dictatorilor
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă