Femeia a fost adusă cu ambulanţa la spital, în stare de şoc, iar cadrele medicale de la ambulanţă au constatat că nou născutul era mort. În momentul internării, femeia de 34 de ani, din Răchiţi, mamă a doi copii, pierduse deja mult sânge, suferise o hemoragie masivă iar starea sa era critică.
Cadrele medicale au reuşit să-i stabilizeze starea, însă se punea problema unei transfuzii. Este acum în stare stabilă, dar pentru că a pierdut mult sânge s-ar putea să fie nevoie de o transfuzie. Copilul este de greutate normală, la 3,5 kilograme şi deocamdată nu ştim dacă s-a născut mort sau a murit după naştere, a declarat un cadru medical din Maternitate.
După efectuarea necropsiei, medicii vor putea să se pronunţe asupra cauzelor care au dus la decesul fetiţei, în condiţiile în care se pare că sarcina a fost dusă până la termen. (Doina Marcu)