Mâncarea bârfită ţărănească astfel s-ar găti. Se alege o puică dolofană, hrănită cu tărâţe, i se suceşte gâtul şi, după ce-i opărită, jumulită şi se curăţă de măruntaie, i se desface pieptul în două, spinarea cu târtiţa, coapsele, aripile şi gâtul. Grăsimea ei parfumată se topeşte repede într-o tigaie. Ei, şi-ntr-o cratiţă joasă, unsă dinainte, se aşterne dedesubt un rând de ceapă tocată şi de roşii jupuite de pieliţă, peste care vin bucăţile de pasăre. Deasupra se presară mărar verde şi pătrunjel la fel, verdeaţa aceasta frecată cu sare şi cu boia iute şi carnea tare a unui sat de ardei din cei bucălaţi, tăiaţi în felii lungi şi subţiri şi bulionul cu care s-a stins grăsimea. Mâncarea se isprăveşte înăbuşită sub capac, la foc galeş şi se împerechează mămăligii.
Fireşte că trebuie un vin roşu, stors din poamă măruntă, fără nume nobil, la Dealurile Prutului, de al cărui gust acrişor nu te saturi niciodată, dar nici nu te tulburi cine ştie ce. care dintre poeţii noştri a zis despre lună că-i ca o mămăligă?
(Lucullus)
(Ioan Rotundu)
