Gabriel Oprea, liderul grupului parlamentarilor independenti si ministru al Apararii, este presedinte executiv al UNPR, iar Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, este presedinte de onoare al partidului, in timp ce primarul sectorului 2, Neculai Ontanu, a fost ales secretar general, informeaza Agerpres.
UNPR are 15 vicepresedinti, toti fiind alesi prin vot secret. Printre vicepresedinti se afla, potrivit unor surse, Bica Gheorghe, Liviu Cimpan, Laurentiu Chirvasuta, Serioja Sorin Chivu, Ovidiu Marcutianu, Serban Mihailescu, Florin Pandele si Eugen Nicolicea.
Au fost alesi si sefii filialelor locale, acestia fiind interimari.
Presedintele Tineretului UNPR este Cezar Stancu, iar presedintele organizatiei de femei a fost aleasa Eugenia Barna.
Din Comisia de arbitraj fac parte 15 mermbri ai UNPR, in timp ce Comisia de cenzori are noua membri. Consiliul National al UNPR are 380 de membri.
La primul Consiliu National al UNPR de sambata au fost prezenti 430 de delegati.
Lucrarile reuniunii de la Cercul Militar National au avut loc cu usile inchise, accesul presei nefiind permis, informeaza Agerpres.
Lansarea oficiala a noului partid are loc sambata dupa-amiaza, incepand cu ora 14.00, in Piata Revolutiei.
Evenimentul se va incheia seara cu un impresionant foc de artificii, dupa cum au anuntat organizatorii.
Lansarea oficiala cu muzica de opereta si control strict
Peste 6000 de persoane, venite din toata tara, participau sambata la lansarea UNPR.
Perimetrul din Piata Revolutiei a fost ingradit iar accesul a fost permis numai dupa un control strict. Aceasta masura a fost luata de teama unui boicot din partea PSD, potrivit unor surse din partid.
Gabriel Oprea: Am credinta ca UNPR este raspunsul la asteptarile romanilor
Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR) este un partid pentru toti romanii, a declarat presedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea.
''Intram in aceasta competitie politica de stanga nu doar sa activam, ci sa castigam. Oamenii asteapta o alta politica si alti lideri politici. Romania si romanii merita mai mult. Vor lideri cu onoare si demnitate. Vor partide care sa puna pe primul plan interesul national si nu interesul unor grupuri. Astazi face primii pasi pe scena politica romaneasca Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei. Vrem sa fim vocea celor care muncesc, a tinerilor, a batranilor, a oamenilor de la sate, de la orase, a tuturor celor care nu s-au simtit pana acum in Romania reprezentati de partide politice'', a spus Oprea, in discursul sustinut in Piata Revolutiei
Agenţia de presă HotNews