Zilele acestea, Muzeul Judeţean Botoşani este gazda unei expoziţii dedicată primăverii intitulată „Mărţişorul la români”, cu prilejul celei de-a doua ediţii a unui concurs de desene, artă decorativă şi design. Organizatori au fost Inspectoratul Şcolar Judeţean, Casa Corpului Didactic, Muzeul Judeţean şi Liceul de Artă „Ştefan Luchian” din Botoşani, reprezentat printr-un grup de învăţători şi institutori, respectiv Dorina Buzdugan, Mariana Condurache, Elena Musteaţă, Elena Ţenof, Ani Weiss, Monica Buză, Cristina Chelaru, Anca Melinte.
„Copiii au realizat mărţişoare, felicitări, desene şi diferite obiecte decorative. Au aranjat un frumos colţ dedicat primăverii. Expoziţia o să stea o perioadă. Elevii care vor veni să vadă expoziţia de reptile vii să admire şi ce lucruri frumoase au realizat colegii lor mai mici”, a spus directorul Muzeului Judeţean Botoşani, Lucica Pârvan.
În concurs au intrat peste 600 lucrări ale copiilor din Mureş, Neamţ, Suceava, Vâlcea, Ilfov, Iaşi, etc. Evaluarea s-a făcut pe cinci nivele de vârstă, juriul alcătuit din Gheorghe Median, Steliana Băltuţă, cadre didactice, acordând mai multe premii I, II, III, menţiuni, premiul de popularitate în urma votului vizitatorului, premiul special pentru cel mai original şi frumos mărţişor. „Concursul are şi un aspect caritabil. Mărţişoarele nu se întorc la copii ci vor fi duse, împreună cu mici pachete, la Căminul de Bătrâni de la Leorda”, a precizat învăţătoarea Dorina Buzdugan. (Eliza Sofian)