Am înaintat organelor abilitate plângere penală împotriva celor care se fac vinovaţi de această delapidare. Azi am luat şi măsuri administrative. Am solicitat demisia celor doi directori, cel de la furnizare, Niculina Chirilă şi directorul economic Claudiu Ursache. Am înlocuit şefa de birou cesiuni creanţe şi înlocuitoarea ei, acestea primind şi sancţiuni cu diminuarea salariului cu 10 la sută pe cel puţin trei luni de zile până la finalizarea anchetei, a precizat Ioan Diaconu.
Acesta menţionează că Niculina Chirilă şi-a dat deja demisia din funcţie. Directorul societăţii de termoficare susţine că nici pe departe nu se gândeşte că toţi cei sancţionaţi ar fi participat la această delapidare, dar a luat măsura ca o sancţiune morală. În ce o priveşte pe Niculina Chirilă am luat măsura fiindcă această construcţie de la departamentul cesiuni creanţe este forma ei de lucru şi pentru faptul că s-a ivit un viciu de procedură. Cât îl priveşte pe directorul economic o ia chiar la pachet, a mai adăugat Ioan Diaconu. (Eliza Sofian)