Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Economic
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
5477
De la 07 Ianuarie 2003
92447620

Medicamente din donaţii internaţionale pentru bolnavii de cancer

  • 27 June 2012, 23:00
O parte dintre medicamentele pentru bolnavii de cancer, a căror lipsă s-a simţit în ultima vreme pe piaţa românească vor putea fi din nou introduse în schemele de tratament ale unor pacienţi.
“Compania Naţională UNIFARM SA a anunţat Ministerul Sănătăţii că, începând de mâine, 26 iunie 2012, vor ajunge în ţară, trei dintre medicamentele oncologice cu disfuncţionalităţi în aprovizionare”, au anunţat reprezentanţii ministerului. Este vorba despre medicamentele cu substanţele active:
Methotrexate, comprimate 2,5 mg, Dacarbazinum, soluţie injectabilă flacon 200 mg, şi Daunorubicinum soluţie injectabilă. Aceste produse urmează să fie distribuite însă doar la o parte dintre unităţile medicale care au anunţat că ar avea nevoie de acestea pentru tratarea pacienţilor. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Tristeţea deţinutului
APIA: Dealerii auto sunt intr-o situaţie dramatică
Merkel a făcut praf promisiunile electorale făcute de Hollande
Ponta vrea musai nod în papură Guvernului Ungureanu
Presa internaţională despre transferul lui Năstase la penitenciarul Rahova
Ca musca-n zăr
Eva Şimon
Victor Ponta: Maine voi merge la Bruxelles
el nu se va supune Deciziei Curţii pentru că acolo au decis oamenii lui Băsescu
Decizia CCR: Preşedintele României merge la Consiliul European
Cine-l poate suspenda pe Ponta
Ioan Rotundu
Botoşani: Parcul Cornişa se va realiza
primarul Portariuc a fost nevoit să renunţe la blocarea investiţiei din motive numai de el cunoscute
Dorohoi: Liberalul Bursuc este noul viceprimar al municipiului
Botoşani: Prefectul vrea ca inspectorii ITM să fie zbiri cu patronii
el vrea controale mai dure şi amenzi mai mari
Directorul Urban Serv ameninţat cu destituirea
Probleme şi la Botoşani la evaluarea naţională
Şase ani închisoare cu executare pentru medicul Liliana Teodoriu
Ministerul Muncii a pasat centrele de sănătate consiliilor locale
spitalele desfiinţate nu vor mai fi reactivate
Guvernul ia Monitorul Oficial de sub autoritatea Camerei Deputaţilor
Doi judecatori CCR - Augustin Zegrean şi Iulia Motoc - sunt incompatibili
I-a furat Dumnezeu minţile!
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă