De un astfel de drum ar putea fi scutit dacă medicul de familie ar telefona de la cabinet pentru programare în policlinică. Cel puţin asta susţine directorul Spitalului Judeţean, care spune că nu au existat cazuri când medicii de la cabinetele de familie să se implice astfel în programarea pacienţilor lor.
"Pentru un bolnav de la ţară asta ar însemna mult. Omul nu ar fi nevoit să facă mai multe drumuri la spital, o dată pentru programare şi a doua oară pentru consultaţii. Noi nu avem cum rezolva ca în aceeaşi zi să se ia bonul de ordine şi să se facă şi consultaţia. Asta s-ar putea dacă ar fi medici suficienţi, pentru cât de bolnavă este populaţia judeţului. Listele de aşteptare ar putea fi desfiinţate doar dacă ar fi mai mulţi medici specialişti care să lucreze în ambulatoriu", a declarat Doru Muntianu, directorul Spitalului Judeţean. (Doina Marcu)