Profesia de medic este, la această dată, printre cele mai căutate la ofertele de angajare care vin din ţările dezvoltate ale Uniunii Europene. Dacă la nivelul judeţului s-a calculat, cu un an în urmă, că ar mai fi nevoie de aproape 60 de medici specialişti, la nivel naţional după ce a tras linie, Ministerul Sănătăţii a declarat un deficit de peste 2100 de medici specialişti. În peste un sfert din judeţele ţării ar mai fi nevoie de o treime dintre medicii de specialitate.
Sunt judeţe întregi care nu au medici cardiologi, nutriţionişti, neurochirurgi, ortopezi, radioterapeuţi. Iar judeţul Botoşani nu se poate lăuda că ar fi printre cele mai favorizate din punct de vedere al ocupării posturilor de medici specialişti. Ar mai fi nevoie de cardiologi, de anestezişti, de epidemiologi, de medici de familie, şi lista deficitului de specialişti poate continua.
De asemenea, medicii specialişti din Europa migrează şi în Statele Unite, unde veniturile nete ajung la 1,75 de milioane de dolari pe an, în Canada, unde se oferă 700.000 de dolari/an, Australia sau Africa de Sud. Aceştia sunt înlocuiţi de medici din Europa Centrală şi de Est. În ultimii doi ani, din România au plecat 5.000 de medici, potrivit celor precizate de reprezentanţii Colegiului Medicilor.
Prin Eures, în ciuda crizei, medicii sunt căutaţi de spitale din Franţa, Spania, Olanda, iar câştigurile le pot ajunge şi la 5.000 de euro pe lună. Din Franţa sunt oferte pentru medici de familie. Şi Anglia vine cu oferte tentante pentru medici, cu salarii cuprinse între 5.000 si 8.000 de lire sterline, plus 5.000 de lire primă de instalare.
Germania a recrutat din România, numai în ultimele luni, 50 de doctori, Spania 30, iar Franţa 19. Cele mai multe solicitări au provenit din Marea Britanie, respectiv 99 de posturi pentru medicină generală. Dacă medicii mai vârstnici stau totuşi pe gânduri când se întâlnesc cu astfel de oferte, pentru că au o situaţie aici în ţară, tinerii, care pornesc cu salarii sub limita decenţei în România, acceptă fără prea multe regrete să plece peste graniţă la venituri incomparabile cu cele din România, este de părere preşedintele Colegiului Medicilor. (Doina Marcu)