"Ne-am intalnit cu atatea persoane şi toate au relatat aceiaşi poveste. Toţi spun despre acelaşi "coridor al morţii", unde tinerii erau batuţi cu bestialitate pană işi pierdeau cunoştinţa. Am văzut imagini cu maini şi picioare rupte.
Am văzut chiar şi minori bătuţi. Este ceva ce nu poate fi redat prin cuvinte", a declarat Karin Resetarits, membru al delegaţiei Parlamentului European care ancheteaza represiunea comunista de la Chisinau, transmite Jurnal md, preluat de Romanian Global News.
La randul sau Marianne Mikko, sefa delegatiei Parlamentului European care a vizitat Chişinăul, transmite a declarat ca "Această misiune a fost deosebit de dificilă deoarece nu ne-am putut imagina cat de multe acţiuni de violenţă s-au intamplat in Republica Moldova".
"Moldova a incercat cu paşi mici dar siguri să se apropie de standardele europene in ceea ce priveşte democraţia şi drepturile omului, insă evenimentele din ultimele săptămani, arată că RM nu mai atribuie atenţia necesară pentru valorile la care aspiră. In numele Parlamentului European, condamnăm acţiunile de violenţă şi brutalitate asupra persoanelor care şi-au exprimat opţiunile", a subliniat Mikko. Oficialul european a mai ţinut să accentueze că astfel de acţiuni oribile in comisariatele de poliţie şi refuzul de a acorda ajutor medical şi juridic persoanelor deţinute, nu pot avea loc intr-o ţară europeană.
"Lucrurile sunt clare pentru noi - în Moldova au loc încălcări foarte grave ale drepturilor omului. Timp de 5 ani, am făcut circa 30 de vizite în Moldova, şi mi s-a creat o impresie că autorităţile R. Moldova cred că UE este naivă", a precizat Mikko.
"Lucrurile sunt clare - sunt incălcări ale drepturilor omului. De altfel, avocaţii parlamentari şi procurorul general ne-au confirmat existenţa unor asemenea cazuri. Cel puţin pe un caz a fost pornită urmărirea penală", a spus la randul său, europarlamentarul roman Marian-Jean Marinescu.
"Nu ne uitam la regimul care se afla la putere, care a rezultat din alegeri. Nu noi suntem cei care sa le putem contesta sau pune sub semnul intrebarii. Dar sunt regimuri si regimuri, mai mult sau mai putin ostile sau deloc ostile Romaniei sau Uniunii Europene", a precizat seful statului. El a sustinut ca Romania are obligatia sa priveasca dincolo de un anumit regim sau de anumiti lideri. "Avem obligatia sa privim la istorie, printre altele, si din acest punct de vedere sunt un adept al solutiei impingerii - sa nu se inteleaga gresit - sau integrarii Republicii Moldova in pachetul tarilor din Balcanii de Vest in ceea ce priveste perspectiva europeana", a continuat Presedintele Romaniei.
Reprezentantul delegaţiei din partea Franţei, Anne ISLER BÉGUIN, a declarat pentru presă că "dacă în Franţa ar fi avut loc astfel de acţiuni de agresare şi maltratare a tinerilor, a doua zi ministrul de interne ar fi demisionat. În mod normal acest lucru ar fi trebuit să se întâmple şi în Moldova".
"Am fost şocaţi de ce am văzut şi ce ni s-a spus în comisariatele de poliţie, la fel cum am rămas şocaţi de declaraţiile lui A. Mătăsaru şi a lui G. Stati. Au fost forţaţi să semneze documente în care declarau că se fac vinovaţi de participare la acţiunile de protest din 7 aprilie, fapt ce este o ilegalitate", au mai menţionat membrii comisiei.
(Romanien Global News)